Primăria Capitalei va edita şi distribui către 120.000 de elevi două volume cu istoria ilustrată a României, a decis miercuri Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul a fost aprobat cu 36 de voturi „pentru” şi 9 „împotrivă”. Consilierii generali USR au votat împotriva proiectului.

Hotărârea se referă la cooperarea între municipiul Bucureşti, prin Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive – PROEDUS şi Asociaţia Culturală Ludmila Vidraşcu, în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului "Centenarul Marii Uniri explicat tinerilor".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Să ne spună şi nouă cineva care este logica şi necesitatea acestui proiect. Sunt mulţi bani pentru ceva ce există deja. Mi se pare că acestui domn (preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, n.r.) i se face un mare favor pe bani publici, în mod nejustificat”, a criticat consilierul general PNL Ciprian Ciciu proiectul.

„Iar ducem în derizoriu o acţiune. E adevărat, domnul Ciucu, nici nu sunteţi pe lângă Academie, ce să mai spun că nu puteţi aprecia un preşedinte de Academie”, i-a răspuns viceprimarul Aurelian Bădulescu.

Directorul Direcţiei Cultură din PMB a explicat că preţul propus pentru aceste volume este cu 40 la sută mai mic decât un volum găsit în librării.

„Am găsit acest proiect, adevărat cu un titlu puţin schimbat, ca proiect respins de Ministerul Culturii. Iar autoarea este cea care a scris şi acel manual de istorie plin de greşeli”, a atras atenţia şi consilierul general USR Roxana Wring.

Consilierul general PSD Anca Florea a explicat că greşelile au fost făcute de Editura Didactică şi Pedagocică, nu de autoarea manualului.

“Scopul şi obiectivele proiectului «Centenarul Marii Uniri explicat tinerilor» este de a promova în rândul elevilor bucureşteni evenimentele pe care le-a traversat România pe parcursul ultimelor 100 de ani”, se arată în proiectul de hotărâre.

Proiectul îşi propune editarea şi distribuirea a două cărţi: Istoria Ilustrată a României pentru elevi, autoare Magda Stan şi Istoria Ilustrată a Românilor pentru tineri, autor Ioan Aurel Pop (preşedintele Academiei Române).

“De asemenea, tot în cadrul proiectului, sub genericul «Pe urmele istoriei neamului» se doreşte desfăşurarea unei caravane itinerantă în minim 20 de instituţii şcolare din Bucureşti, la care vor participa personalităţi ale vieţii academice şi culturale româneşti, care le vor vorbi elevilor despre impactul Marii Uniri asupra statului român modern şi a istoriei Europei”, prevede documentul.

În cadrul proiectului vor fi distribuite către 120.000 de elevi aceste două cărţi. Astfel, 58.000 de elevi de gimnaziu vor primi Istoria Ilustrată a Românilor pentru elevi, iar 62.000 de elevi de liceu vor primi câte un exemplar al volumului Istoria Ilustrată a Românilor pentru tineri. Aceste cărţi vor fi date elevilor cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2018.

Valoarea totală a proiectului este de peste 2,5 milioane de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.