Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, sâmbătă, la schi în Munţii Şureanu, pe domeniul schiabil din România aflat la cea mai mare altitudine, şeful statului coborând de mai multe ori pe pârtii şi fiind fotografiat de turişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat pe pârtiile din Munţii Şureanu, sâmbătă, şi a stat în zonă câteva ore în care a schiat, dar s-a şi oprit din când în când pentru a se fotografia cu unii turişti care i-au solicitat acest lucru.

În una dintre fotografii, postată pe Facebook de un tânăr din Alba Iulia, Klaus Iohannis apare aşteptând la coadă pentru a se urca în telescaunul de la baza pârtiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a devenit o prezenţă aproape obişnuită pe pârtiile de schi din Munţii Şureanu, anul trecut fiind de câteva ori în zonă. Prezenţa şefului statului a fost marcată de fiecare dată de turiştrii care au reuşit să se fotografieze cu el, aceştia postând fotografiile pe reţelele de socializare.

Domeniul Schiabil Şureanu are nouă pârtii de schi şi se află la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munţii Şureanu.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.