Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind alăptarea în spaţiile publice, informează Administraţia Prezidenţială. Actul normativ prevede că interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spaţiul public sau evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie.
Legea are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea se propune reglementarea regimului sancţionator pentru unele fapte care au legătură cu alăptarea copilului până la 24 de luni în spaţiul public.
„Următoarele fapte constituie contravenţii: a) evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil; b) interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil; c) refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăpteză un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv”, conform proiectului de lege.
Contravenţiile prevăzute sunt amendă între 100 şi 500 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerului Afacerilor Interne sau Poliţiei locale, după caz.
Şeful statului a mai semnat decretul pentru promulgarea legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise
„Art. 10. - (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot acorda, pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, burse de studiu, burse de creaţie, precum şi granturi de studii şi călătorie, în ţară şi în străinătate.
(2) Drepturile patrimoniale cu privire la operele create în cadrul burselor de creaţie finanţate potrivit prezentei legi sunt ale autorului beneficiar al bursei.
(3) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, singure sau în parteneriat cu organizaţii nonguvernamentale cu profil cultural sau cu societăţi, pot organiza programe de rezidenţe de creaţie în domeniul culturii scrise.
(4) Bursele de creaţie pot acoperi: cazarea, utilităţile pentru spaţiul de cazare, precum şi un onorariu, acordat lunar sau pentru întreaga perioadă a rezidenţei”, conform actului normativ promulgat de Klaus Iohannis.
Acesta a promulgat şi legea privind desfiinţarea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti, conform sursei citate.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.