Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a transmis, miercuri, de Ziua Învăţătorului, că profesorul din România ”nu priveşte cu detaşare locul său de muncă, ci îl îmbrăţişează cu drag, pentru că ştie ce responsabilitate are pentru copiii săi din clasă”. ”Nu vrem să vă fie ruşine că sunteţi parte din şcoala românească. Poate că nu avem condiţii ca în şcolile din Europa, dar cu siguranţă avem devotamentul şi căldura cadrelor didactice, care au ajuns să fie un exemplu pentru colegii lor de peste graniţă”, a adăugat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Educaţia nu se demodează şi nici nu se devalorizează, dragi elevi, dragi părinţi şi dragi colegi! Este primul îndemn pe care, în calitate de preşedinte al celei mai mari federaţii din învăţământ - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ - vreau să îl fac către toate generaţiile, cele ale seniorilor, dar mai ales cele ale juniorilor. Nu vrem să vă fie ruşine că sunteţi parte din şcoala românească. Poate că nu avem condiţii ca în şcolile din Europa, dar cu siguranţă avem devotamentul şi căldura cadrelor didactice, care au ajuns să fie un exemplu pentru colegii lor de peste graniţă. Profesorul din România nu priveşte cu detaşare locul său de muncă, ci îl îmbrăţişează cu drag, pentru că ştie ce responsabilitate are pentru copiii săi din clasă”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a adăugat că şcoala ne învaţă cum să împărţim şi să fim empatici. 
 
”Cei şapte ani de acasă ne trimit în lume cu anumite valori, dar educaţia primită în şcoală ne ajută nu doar academic, ci să ne şlefuim şi abilităţile, dar şi caracterul şi principiile. Şcoala ne oferă lecţia conduitei în societate, ne învaţă cum să împărţim şi cum să fim empatici. Şcolile sunt comunităţi mai mici în care se văd foarte clar semnele implicării în egală măsură a angajaţilor din sistem, dar şi a părinţilor şi a elevilor. Când suntem împreună, când lucrăm împreună, putem să ne acceptăm diferenţele, dar putem şi să facem echipă şi, cel mai important, putem să şi luptăm împreună cu tot ceea ce pune în pericol siguranţa şi integritatea vieţii şcolare – de la violenţă şi bullying, până la droguri”, a susţinut liderul FSLI. 
 
Potrivit acestuia, educaţia ”este poate cea mai mare avere care ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii, de care ar trebui să ne îngrijim mai mult, pentru sănătatea sufletului şi a minţii”.
 
Simion Hăncescu a afirmat că ”educaţia nu este un sistem, este cu siguranţă cea care ne ajută să ne căpătăm un sens în viaţă”. 
 
Ziua Învăţătorului este sărbătorită în 5 iunie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.