Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, Vişinel Bălan, semnalează, joi, cazul unei fete din centrul de la Periş pe care instituţia refuză să o lase să petreacă sărbătorile la familia prietenei ei, argumentând că este ”prea târziu”. ”Unde e interesul superior al copilului în această experienţă traumatizantă”, afirmă Bălan, cerând intervenţia directorului DGASPC Ilfov şi a ministrului Gabriela Firea.
Vişinel Bălan afirmă, joi, într-o postare pe Facebook, că o fată ”din centrul groazei, Periş” a cerut să ptreacă Crăciunul la familia prietenei sale, dar a fost refuzată de conducerea instituţiei, pe motiv că ar fi ”prea târziu”.
”Nu vreau să fiu în pielea acestui copil. Îmi este greu. Vreau să vă imaginaţi pentru câteva minute ce înseamnă să ţi se refuze dreptul de a fi alături de o familie, copil fiind. Copilul suferă pentru că de sărbători e închisă într-un spaţiu mai puţin prietenos Crăciunului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Mă întreb, retoric, unde e interesul superior al copilului în această experienţă traumatizantă. Chiar nu ne putem mobiliza nici în ultimul moment. Chiar nu ne pasă de suferinţa acestor copii. Oare cineva conştientizează suferinţa/ trauma cu care un copil rămâne după acest refuz. De ce n-au dreptul copii să petreacă Crăciunul în familie la prieteni? DGASPC Ilfov continuă să ne arate că mai presus de interesul superior al copilului se află orgoliul personal. Aceşti oameni n-au ce căuta într-un astfel de sistem, aceşti oameni trebuie să place, acum”, a scris Vişinel Bălan.
Acesta ere intervenţia ministrului Gabriela Firea, ministru al Familiei.
”O rog să ajute acest copil (probabil ca mulţi alţii condamnaţi în aceste lagăre), să reacţioneze imediat şi să faciliteze copilului şansa de a petrece sărbătoarea Crăciunului în familie, la prietena ei. Sper ca Domnul Bogdan Iulian Pintea, Director General la DGASPC Ilfov, să reacţioneze la această emoţie, să faciliteze copilului şansa de a petrece timp preţios în familie. Toţi copiii abandonaţi au dreptul la o familie”, a mai scris Vişinel Bălan.
Procedura de învoire prevede depunerea unui întreg dosar de cătr efamilia care vrea să ia acasă de sărbători un copil. Dosarul trebuie să conţină, între altele, adeverinţă de salariu, cazier judiciar, dovada spaţiului locativ şi se face o anchetă socială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.