Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, Vişinel Bălan, semnalează, luni, cazul a trei fete agresate sexual de către un asistent maternal, în Sectorul 4 din Bucureşti. Bălan cere intervenţia ministrului Gabriela Firea, dar şi a primarului Daniel Băluţă şi a conducerii DGASPC Sector 4. Bălan consideră că meseria de asistent maternal, ”o ruşine naţională”, ar trebui să fie desfiinţată treptat.
”Trei fete abuzate sexual de asistentul maternal la DGASPC Sector 4. Am intrat în posesia unei scrisori de disperare, frica de a nu se muşamaliza această nenorocire ce s-a abătut asupra fetelor abuzate sexual de către asistentul maternal profesionist. Vă puteţi imagina ce traume au fost declanşate în sufletul acestor fete? Au acces aceste fete la servicii de terapie?”, a scris, luni seară, pe Facebook, Vişinel Bălan.
Acesta apelează la ministrul Gabriela Firea, dar şi la primarul Daniel Băluţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Stimată Doamnă Ministru Gabriela Firea, vă rog să mă ajutaţi. Primesc foarte multe mesaje, scrisori de la angajaţii din sistem, de la copii abuzaţi, toţi se simt abandonaţi. Stimate Domnule Primar Daniel Băluţă, aveţi idee/ informaţii despre acest abuz? Ce aţi făcut până în acest moment? Unde sunt cele trei fete? Persoana care le avea în îngrijire mai e asistent maternal sau a intrat în concediu?”, a mai scris Bălan.
Acesta acuză DGASPC Sector 4 că a refuzat să reacţioneze la apelul telefonic.
”DGASPC Sector 4, eu te-am sunat mai devreme, te-am deranjat pentru a veni în sprijinul copiilor abuzaţi. Ai refuzat să reacţionezi telefonic şi am decis să ies public, să intervin imediat. Aş vrea să mai ştiu câţi copii sunt fugiţi din centrele pe care le aveţi în administrare? Ce faceţi concret pentru aceşti copii? Câte astfel de cazuri mai aveţi în centre/ asistenţă maternală şi ce măsuri au fost luate pentru prevenirea altor forme de abuz asupra copiilor abandonaţi”, a mai scris preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi.
Într-o postare anterioară, Vişinel Bălan apreciază că meseria de asistent maternal este ”o ruşine naţională” şi ar trebui eliminată treptat.
”Anual, peste 1000 de copiii abandonaţi, aflaţi în grija asistenţilor maternali, sunt abandonaţi de aceştia în instituţiile de stat. Cei mai mulţi dintre asistenţii maternali, care îi abandonează pe aceşti copii, îşi justifică comportamentul prin faptul că nu fac faţă provocărilor specifice adolescenţei. Propun doamnei ministru Gabriela Firea ca acest instrument, o ruşine naţională, să fie desfiinţat treptat, şi înlocuit cu plasamentul familial. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care dăm bani, angajăm oameni, ca să îngrijească copiii abandonaţi. Iar rezultatele sunt catastrofale”, a mai scris Vişinel Bălan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.