Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a afirmat, joi, că gradul de burnout în rândul medicilor este undeva de aproape 33 la sută, nivel ridicat şi foarte ridicat, precizând că un medic în burnout este fără empatie şi este predispus malpraxisului.
Coriu a fost întrebat, joi, la Prima News, dacă sunt elemente în sistemul medical care pot duce către o eroare medicală.
“Întâi trebuie să definim malpraxisul. Malpraxisul înseamnă un prejudiciu adus pacientului dintr-o greşeală a medicului. Deci, medicul a greşit ceea ce a indus o o suferinţă sau un prejudiciu pacientului. Ăsta este malpraxisul. În primul rând, este vorba de infrastructura medicală precară. În afară de câteva zone universitare unde există o infrastructură medicală rezonabilă, în restul ţării lucrurile sunt discutabile. A doua chestiune este gradul de epuizare, de burnout. Noi recent am făcut un chestionar sociologic la care suntem în analiză statistică, dar datele preliminare ne arată că gradul de burnout în rândul personalului medical, în rândul medicilor este undeva de aproape 33 la sută la nivel ridicat şi foarte ridicat. Şi un medic în burnout este un medic fără empatie şi, bineînţeles, care este predispus malpraxisului, este predispus să facă o greşeală. Deci, avem un context la care se mai suprapune şi situaţia post-pandemie, tot ceea ce se întâmplă acum, blamarea socială la care suntem supuşi şi acest risc extrem de mare al generalizării în care o greşeală a unui medic este generalizată şi toată viaţa medicală este inculpată, se pune o etichetă, medicii sunt nişte criminali”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor.
El a menţionat că în SUA malpraxisul reprezintă a treia cauza de deces după cancer şi accidente vasculare.
“În SUA anual sunt 420.000 de cazuri de greşeli medicale şi 92.000 de decese. Malpraxisul reprezintă a treia cauză de deces după cancer şi după tromboză, după accidente vasculare. Iar dacă ne uităm în sistemul penal într-o perioadă de 15 ani au fost acuzate penal 16 persoane. Şi vorbim de 620 de medici în SUA. Condamnări penale numai 15 persoane. Ce vreau să subliniez este că acolo lucrurile se rezolvă în civil, malpraxisul se rezolvă în civil”, a explicat Daniel Coriu.
El a mai anunţat că doreşte ca în viitoarea lege a malpraxisului să poată să fie făcut un acord amiabil între medicul care recunoaşte malpraxisul şi pacient.
“Vrem să facem un acord amiabil, pe acordul RCA-ului. Dacă se întâmplă un act de malpraxis, medicul recunoaşte că este malpraxis, atunci îi va da pacientului poliţa, pacientul merge la asigurator, asiguratorul va chema un expert de daune medicale, care constată că a fost malpraxis şi atunci se va face o înţelegere între asigurator şi pacient”, a mai declarat preşedintele Colegiului Medicilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.