Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a afirmat că în ţara noastră consumul de droguri a coborât la vârsta de 9 – 10 ani şi a precizat că există dealeri în vârstă de 12 ani. Herdea a menţionat că modelul vedetelor, modelul de la marile festivaluri nu sunt bun augur în această privinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Valeria Herdea a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă, cât de grav este flagelul drogurilor în România şi până la ce vârstă a coborât consumul de droguri. 
”Conform datelor Agenţiei Naţionale Antidrog, unde există o echipă de lucru interministerială, pot să vă spun că cel puţin acum trei luni coborâseră până la 9-10 ani. Există dealeri de 12 ani, există din păcate, după cum bine ştiţi, bomboane cu diverse preparate şi, din păcate, sunt accesibile mai ales acolo unde există, să zicem, aglomeraţii nesupravegheate de adulţi. Mai e ceva, modelul adulţilor, modelul vedetelor, modelul de bonton de la marile festivaluri, nu sunt tocmai de bun augur”, a afirmat Valeria Herdea. 
Ea a mai fost întrebată dacă există în ţara noastră centre de dezintoxicare specializate pe diverse probleme, de la droguri la jocuri de noroc. 
”Noi avem un program naţional curativ care are prevederi pe partea de toxicodependenţă. Ceea ce vă pot spune este că, din păcate nefiind mapată exact situaţia şi neştiind exact la acest moment, şi absolut onest pentru că nu noi facem asta, noi încercăm să ajutăm şi să sprijinim, neştiind exact dimensiunea acestui fenomen la acest moment, cred că serviciile sunt total insuficiente. Avem nevoie de personal pregătit, avem nevoie de posibilitate de intervenţii şi de alocare de fonduri”, a mai declarat Valeria Herdea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.