Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan, a semnat, marţi, la sediul Ministerului Dezvoltării, 6 contracte de finanţare, în valoare de peste 27,5 milioane de lei, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR, pe Componenta 5 - Valul Renovării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Proiectele care au primit finanţare astăzi vizează reabilitarea şi modernizarea Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară, a Centrului şcolar de educaţie incluzivă Baia Mare - cămin şi grădiniţă, a Centrului şcolar de educaţie incluzivă Vişeu de Sus, a clădirii internat din cadrul Centrului de educaţie incluzivă Târgu Lăpuş şi a Şcolii gimnaziale speciale Baia Mare”, a transmis, marţi seară, Consiliul Judeţean Maramureş, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că proiectul de reabilitare a Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară este primul din seria de investiţii prevăzute pentru modernizarea clădirilor muzeale din Maramureş.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Muzeul de Istorie, Muzeu Judeţean de Artă, Muzeul Satului şi Teatrul de Vară vor fi de asemenea reabilitate şi modernizate”, a mai transmis instituţia.

Potrivit CJ Maramureş, obiectivul principal al proiectelor pentru şcolile speciale este realizarea de lucrări de reabilitare care vor creşte eficienţa energetică şi vor îmbunătăţi condiţiile în spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea copiii, personalul didactic şi administrativ din cadrul celor patru unităţi de învăţământ.

”Avem un portofoliu de proiecte foarte vast, în care cuprindem toate sectoarele de dezvoltare a judeţului nostru, de la infrastructură, educaţie, sănătate, la patrimoniu cultural şi turism, pentru că obiectivul meu principal este să aducem cât mai mulţi bani europeni în Maramureş, să creştem calitatea vieţii şi economia judeţului nostru”, a transmis Ionel Bogdan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.