Laurenţiu Alexandru Păştinaru, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) transmite, marţi, că este nevoie de un efort comun al autorităţilor locale şi al celor care administrează apele, în această perioadă, pentru a face aerul mai uşor respirabil şi pentru conservarea cât mai bună a mediului natural. Printre măsurile care pot scădea temperatura aerului în zonele locuite şi pot proteja sănătatea oamenilor sunt: curăţarea şi stropirea străzilor, irigarea spaţiilor verzi, montarea corturilor anticaniculă şi curăţarea lacurilor naturale sau artificiale.
Având în vedere faptul că urmează zile de foc în toată România, este nevoie de un efort comun al autorităţilor locale şi al celor care administrează apele, în această perioadă, pentru a face aerul mai uşor respirabil şi pentru conservarea cât mai bună a mediului natural, afirmă Laurenţiu Alexandru Păştinaru, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), într-un comunicat oficial.
Printre măsurile care pot scădea temperatura aerului în zonele locuite şi pot proteja sănătatea oamenilor sunt: curăţarea şi stropirea străzilor, irigarea spaţiilor verzi, montarea corturilor anticaniculă şi curăţarea lacurilor naturale sau artificiale.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Câteva grade mai puţin contează în zilele în care temperaturile exterioare depăşesc cu mult limita confortului termic în localităţi, de aceea fac un apel la toate primăriile din ţară să ia măsuri care pot proteja sănătatea oamenilor, a animalelor fără stăpân şi a păsărilor sălbatice. În astfel de situaţii nu trebuie să existe justificări de tipul „nu avem bani să stropim străzile”, „e prea scump să pornim seara fântânile arteziene” sau „nu ne permitem să irigăm parcurile”, pentru că sănătatea publică şi cea a mediului sunt cele mai importante, pe termen lung şi justifică orice efort. Aceste practici chiar pot face aerul mai respirabil în zilele caniculare”, subliniază Laurenţiu Alexandru Păştinaru.
Specialiştii ANPM au pregătit o listă de 10 practici, la care pot recurge autorităţile locale, pentru sănătatea oamenilor, animalelor şi păsărilor, respectiv autorităţile care administrează lacurile, pentru protejarea mediului acvatic:
1. Irigarea spaţiilor verzi din parcuri, la primele ore ale dimineţii sau după apusul soarelui, acolo unde există sisteme de irigaţii sau stropirea acestor suprafeţe cu ajutorul unor rezervoare montate pe maşini, pentru a păstra cât mai mult vegetaţia verde;
2. Umplerea cu apă a spaţiilor amenajate pentru lacuri sau iazuri, în locurile publice, pentru că acestea pot face aerul mai respirabil;
3. Montarea corturilor anticaniculă, în punctele intens circulate din localităţi, în care oamenii să poată primi un pahar cu apă şi să se poată odihni la umbră, în cazul în care au nevoie;
4. Pornirea fântânilor arteziene stradale sau din parcuri, pe timpul zilei şi seara, contribuie la răcorirea atmosferei;
5. Stângerea deşeurilor de pe străzi este un alt demers important pentru sănătatea publică în această perioadă, având în vedere că deşeurile degajă mirosuri greu de suportat, din cauza temperaturilor rdicate;
6. Măturatul mecanizat este recomandat cât mai frecvent, înaintea procesului de stropire a arterelor de circulaţie, mai ales că poate contribui la răcorire şi la scăderea nivelului de particule PM 2,5 şi PM 10, din atmosferă;
7. Umiditatea de pe suprafaţa drumurilor contribuie semnificativ la răcorirea zonelor locuite, de aceea ar trebui să devină o practică obişnuită, seara, pe timpul nopţii sau dimineaţa, o singură trecere putând fi eficientă chiar şi câteva ore;
8. Limitarea lucrului în spaţiile exterioare, în mijlocul zilei şi respectarea obligaţiilor legale ale angajatorilor faţă de angajaţi nu este opţiune facultativă, de aceea, autorităţile locale ar trebui să solicite firmelor ale căror activităţi presupun activităţi în aer liber, să ia în considerare adaptarea programului de lucru la situaţia actuală şi să asigure hidratarea angajaţilor respectivi;
9. Amplasarea de recipiente cu apă pentru animalele fără stăpân şi pentru păsările sălbatice, în locurile publice, poate face mai suportabilă o zi extrem de călduroasă şi pentru aceste vieţuitoare;
10. Curăţarea vegetaţiei lacurilor din parcuri, dar şi din medii naturale, de către cei abilitaţi să facă acest tip de activitate este foarte importantă pentru vietăţile din mediul acvatic.
”Specialiştii ANPM în domeniul biodiversităţii susţin că, procesul de eutrofizare, adică excesul de nutrienţi de tipul fosforului şi azotului, din ape, favorizează dezvoltarea excesivă a algelor, în detrimentul calităţii apei, iar acest fenomen provoacă moartea organismelor acvatice, prin hipoxie”, precizează comunicatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.