Un post medical, portabil, în care 30 de victime pot fi tratate simultan, a fost cumpărat de Consiliul Judeţean Prahova, care l-a dat în custodie Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Postul medical este format din trei corturi şi include sisteme de încălzire, de iluminat la exterior şi interior, medicamente, materiale sanitare şi echipamente necesare acordării asistenţei medicale de urgenţă.
Postul medical de categoria a doua a fost achiziţionat cu fonduri de la Consiliul Judeţean Prahova care a plătit pentru el la 90.000 lei fără TVA. Acesta poate fi utilizat în cazul producerii de accidente colective şi dezastre cu un număr mare de victime.
„Postul medical avansat de categoria a II-a este format din trei corturi, unul de triaj şi două de tratament, adecvate pentru a trata simultan cel puţin 30 de victime. Acesta include sisteme de încălzire, de iluminat la exterior şi interior, medicamente, materiale sanitare şi echipamente necesare acordării asistenţei medicale de urgenţă la un nivel avansat. De asemenea, mai include echipamente proprii de ventilaţie şi monitorizare pentru cel puţin trei pacienţi, care vor putea putea primi simultan astfel de îngrijiri”, informează, joi, Consiliul Judeţean Prahova.
Postul medical avansat se află în custodia Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi va fi depozitat pe autospeciala pentru interventii la accidente colective şi calamităţi naturale.
El va fi montat la locul intervenţiei, fiind utilizat pentru triajul şi acordarea asistentei medicale de urgenţă, urmând a deservi judeţul Prahova, cât şi pe cele limitrofe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.