Agentul de poliţie din Buzău care este anchetat după ce s-a dus în uniformă la o femeie pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost, încercând să plece fără să plătească, şi care a provocat un accident, apoi a refuzat prelevarea de probe biologice, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform IPJ Buzău, poliţistul de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore.

"În urma actelor procedurale efectuate de către poliţişti şi a cercetărilor procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a agentului de poliţie. Şi de această dată cercetările au respectat criteriul obiectivităţii, iar măsurile legale în materie disciplinară vor fi dispuse în condiţii de maximă fermitate", a arătat sursa citată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cazul poliţistului buzoian se desfăşoară, pe lângă cele două anchete penale, şi o anchetă administrativă.

"În noaptea de 15 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DJ203 H, în localitatea Topliceni, a avut loc un accident rutier. Din primele date de la faţa locului a reieşit că în timp ce conducea pe direcţia Râmnicu Sărat către Buda, un şofer în vârstă de 36 de ani, din Râmnicu Sărat, a intrat în coliziune cu două autovehicule, staţionate. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale”, a transmis, sâmbătă seară, IPJ Buzău.  

Sursa citată preciza că, din verificări, s-a stabilit că este vorba despre un poliţist.  

"Fiind suspiciuni că acesta s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii au solicitat testarea acestuia, însă în urma solicitării poliţiştilor, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru refuzarea sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind sesizat, de îndată, Parchetul de pe lângă judecătoria Râmnicu Sărat spre competentă soluţionare”, mai precizau poliţiştii.  

IPJ Buzău a transmis că bărbatul a fost implicat într-un alt incident, în noaptea de 12/13 ianuarie. 

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 19 ani, din Călăraşi, cu privire la faptul că la domiciliul său s-au prezentat doi tineri pentru întreţinerea de raporturi sexuale contracost şi ar fi refuzat să mai părăsească locaţia. Apelanta a precizat că unul dintre bărbaţi ar purta haine cu însemne poliţieneşti, bănuind că ar fi poliţist. Totodată, întrucât tinerii refuzau părăsirea locaţiei, persoana a cerut sprijinul a doi cunoscuţi, doi buzoieni în vârstă de 18 şi 35 de ani, care au venit la imobil, context în care s-a creat un conflict spontan între aceştia şi bărbaţii care ar fi refuzat să plece”, preciza IPJ Buzău.  

Ca urmare, au fost făcute verificări pentru clarificarea situaţiei semnalate şi luarea măsurilor legale ce se impun.  

"Din investigaţii, poliţiştii au stabilit ca persoanele reclamate sunt doi bărbaţi în vârstă de 19 şi 36 de ani, din Valea Râmnicului şi Râmnicu Sărat, acesta din urmă fiind încadrat ca agent de poliţie la un post de poliţie din mediul rural. Poliţistul era în timpul liber”, arătau poliţiştii.  

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi, sub coordonarea parchetului, au început cercetările în acest caz, pentru uzurpare de calităţi oficiale.  

”Precizăm că, încă din data de 13 ianuarie a.c., conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a dispus cercetarea disciplinară cu privire la agent, iar în această seară, s-a dispus o nouă cercetare disciplinară, urmând ca în perioada imediat următoare să fie sesizat Consiliul de Disciplină în vederea luării măsurilor legale care se impun. Menţionăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău se delimitează de astfel de comportamente şi pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară în condiţii fermitate maximă”, a mai transmis IPJ Buzău. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.