Grupul Poliţiştilor Rutieri din România a transmis, vineri, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care atrage atenţia că, după adoptarea unor modificări la Codul Rutier care vizează presemnalizarea aparatelor radar, ”numărul accidentelor rutiere, având cauză viteza excesivă, va creşte alarmant”. Poliţiştii cer preşedintelui să nu promulge legea pe care o consideră un ”pariu cu viaţa cetăţenilor” şi îi solicită să atace la Curtea Constituţională prevederile acesteia.
Grupul Poliţiştilor Rutieri din România a transmis, vineri, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis.
”Dorim, din nou, să tragem un semnal de alarmă prin care atenţionăm că numărul accidentelor rutiere, având cauză viteză excesivă, va creşte alarmant după intrarea în vigoare a acestei legi (vor muri peste 2000 de oameni în anul 2019)!!! Domnule Preşedinte, vă rugăm să nu promulgaţi această lege sau să atacaţi acest pariu cu viaţa cetăţenilor la Curtea Constituţională, întrucât considerăm că nu respectă unul dintre cele mai importante principii ale Constituţiei, art. 22, alin. (1) «Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate!»”, se arată în documentul Grupului Poliţiştilor Rutieri.
Potrivit acestora, în spatele acestei propuneri de modificare legislativă nu există niciun studiu şi niciun stat din Uniunea Europeană nu are astfel de restricţii.
În plus, poliţiştii afirmă că modificările aduse Codului Rutier ”nu fac decât să pună în pericol viaţă cetăţenilor acestei ţări prin nerespectarea limitelor de viteză în lipsa unui control din partea puterii statului”.
Potrivit art. 2 din O.U.G. 195/2002, «Îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către Poliţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora», iar impunerea modificărilor adoptate nu face decât să parafeze o Poliţie Rutieră total ineficientă în depistarea celor care produc accidente rutiere. Această lege nu face decât să pună o forţă, cum este Poliţia Rutieră, ce trebuie să asigure siguranţă cetăţeanului (1951 de morţi în anul 2017 din accidente), într-un bibelou inutil în prezenţa căruia se va respecta legea, iar în absenţa anunţată se va merge după bunul plac”, mai spun poliţiştii.
Aceştia atrag atenţia că ”în condiţiile intrării în vigoare a acestei legi, Poliţia Rutieră va fi în imposibilitatea de a-şi execută misiunile şi de a controla respectarea limitelor de viteză pe drumurile publice”.
”În situaţia în care administratorul drumului public nu montează indicatoare de presemnalizare a radarelor, va fi un semnal pentru «teribilişti» de a calca pedala de acceleraţie la maxim, iar Poliţia Rutieră se va află în imposibilitatea de a proteja viaţa şi integritatea corporală a cetăţenilor, cum este prevăzut la art. 22 din Constituţie”, mai spun poliţiştii.
În plus, aceştia susţin că prevederea legislativă potrivit căreia dispozitivele destinate măsurării vitezei să se instaleze exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemne distinctive ale Poliţiei Rutiere, vine în contradicţie cu prevederile altor legi, exempicicând cu art. 31, alin. 1, lit. h din Legea 218/2002, potrivit cărora “în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţîi publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale: (...)să poarte asupra să armamentul şi muniţia necesare, indiferent dacă este în uniformă sau echipat civil, şi să folosească, pentru îndeplinirea misiunilor, autovehicule din dotare, cu sau fără însemnele distinctive ale Poliţiei”.
”Nu este normal să presemnalizezi o acţiune de control, care are caracter inopinat, iar după aceea să creezi premisele unor piste de curse pentru conducătorii auto care au un comportament disimulat în prezenţa Poliţiei şi disconsiderant în absenţa acesteia”, mai spun poliţiştii.
Agenţi rutieri atrag atenţia asupra faptului că ”această lege va fi temeiul unor drumuri şi mai însangerate, esenţa ascunsă a acesteia fiind doar populism şi crearea unor avantaje pentru cei cu autovehicule puternice, care vor să nu mai răspundă în faţă legii”.
Semnatarii documentului menţionează că nici Guvernul şi nici Ministerul Afacerilor Interne nu au avizat favorabil acest document legislativ.
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, în 5 iulie, un proiect de lege pentru modificarea art.109 din Ordonanţa de Guvern nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede, printre altele, că prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri cu 500 - 2.000 de metri înainte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.