Poliţiştii serviciului de Poliţie Delta Dunării au confiscat, la sfârşitul lunii aprilie, peste 600 de kilograme de peşte şi mai multe materiale de pescuit, în valoare totală de peste 25.000 de lei, în urma unor controale pentru combaterea pescuitului ilegal şi a comerţului ilicit cu produse piscicole în zona Deltei Dunării.
Astfel, în perioada 25 - 28 aprilie, poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au verificat 17 ambarcaţiuni, în urma acestor controale aplicând 11 amenzi în valoare totală de 1.400 de lei, iar două persoane vor fi cercetate, anunţă, sâmbătă, Poliţia Română.
De asemenea, poliţiştii au confiscat 642 de kilograme de peşte, dintre care 214 de kilograme de caras, 361 de kilograme de scrumbie şi 67 de kilograme de plătică, precum şi 41 de setci din plasă tip monofilament, în lungime de 3.600 de metri, şase ave din fire textile, în lungime de 300 de metri, o ambarcaţiune din fibră de sticlă tip lotcă, un motor şi un rezervor de ambarcaţiune şi două rame.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mai mult, au fost confiscate şi trei ambarcaţiuni, dintre care două confecţionate artizanal şi o lotcă din fibră de sticlă, precum şi un motor de ambarcaţiune.
Valoarea totală a bunurilor confiscate a fost estimată la peste 25.000 de lei, precizează poliţiştii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.