Primăria Capitalei va oferi un sprijin financiar de până la 250 de lei pensionarilor care au pensia mai mică decât salariul minim net pe economie, pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Proiectul este intitulat "Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” şi va fi implementat de Centrul pentru seniori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 38 de voturi „pentru” şi 11 abţineri.

Potrivit primarului Capitalei, Gabriela Firea, beneficiarii îşi pot lua şi o altă pereche de ochelari mai scumpă, cu condiţia ca diferenţa să fie acoperită de ei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Pentru îmbunătăţirea sănătăţii persoanelor vârstnice este necesară implicarea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea facilitării accesului la serviciile de sănătate în rândul pensionarilor din municipiul Bucureşti. (...) În Bucureşti există un număr mare de persoane vârstnice care au probleme de vedere”, se arată în proiectul de hotărâre.

Astfel, Primăria Capitalei va deconta preţul plătit pentru o pereche de ochelari în limita a 250 de lei acordaţi o singură dată pensionarilor care au pensia mai mică decât salariul minim net pe economie (1.162 de lei).

Municipalitatea estimează că în Bucureşti sunt aproximativ 200.000 de astfel de pensionari şi a calculat un buget al proiectului de aproximativ 50 de milioane de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.