Primăria Capitalei înfiinţează o reţea metropolitană de creşe şi grădiniţe, cu program prelungit, urmând ca noile unităţi să fie construite în zonele cele mai deficitare din Bucureşti din acest punct vedere..
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 46 de voturi „pentru” şi trei abţineri.
„Dat fiind numărul mare al copiilor cu vârsta până la 3 ani şi numărul insuficient de locuri în instituţiile preşcolare existente, ne propunem să dezvoltăm o reţea metropolitană de creşe şi grădiniţe, care vor fi amplasate în zonele cele mai deficitare, aşa cum rezultă din evidenţele autorităţilor publice. După obţinerea acordului de principiu din partea Consiliului General, Primăria Capitalei va demara procedura de identificare şi achiziţionare a terenurilor şi/sau imobilelor necesare pentru construirea sau amenajarea unor noi unităţi de învăţământ preşcolar, spaţioase, moderne, la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat primarul Capitalei Gabriela Firea, la începutul şedinţei CGMB.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, noi creşe vor fi amenajate în zonele Băneasa din Sectorul 1, Ştefan cel Mare, din Sectorul 2, Metalurgiei, din Sector 4, zona 13 septembrie din Sectorul 5 şi Militari - Sector 6, iar grădiniţe noi vor fi construite în zonele Băneasa din Sectorul 1, Colentina - Sector 2, Pallady - Sector 3, Metalurgiei, in Sectorul 4, Rahova - Sector 5 şi Brâncuşi în Sectorul 6. Toate unităţile vor avea program prelungit."
”În Bucureşti, numărul creşelor de stat aflate în subordinea consiliilor locale şi numărul de locuri nu acoperă nevoile existente în prezent, potrivit datelor Direcţiei Generale de Ssistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Numărul de locuri din creşele de stat unde sunt supravegheaţi şi îngrijiţi copii cu vârste de sub 3 ani nu satisface, având în vedere că în Capitală sunt peste 48.000 de copii cu vârsta până în 3 ani”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.