Ploile torenţiale au produs inundaţii în 27 de localităţi din 11 judeţe, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. care adaugă că cea mai afectată a fost zona Bucureşti-Ilfov, unde colegii noştri au intervenit în cazul a peste 120 de situaţii pentru evacuarea apei.
”Aversel torenţiale au produs inundaţii în 27 de localităţi din 11 judeţe. În ultimele 24 de ore, din cauza precipitaţiilor abundente, pompierii au acţionat pentru evacuarea apei din 53 de case, 186 de curţi, 96 beciuri/subsoluri şi 12 străzi. Cea mai afectată de aversele torenţiale a fost zona Bucureşti-Ilfov, unde colegii noştri au intervenit în cazul a peste 120 de situaţii pentru evacuarea apei”, a transmis ISU luni dimineaţă.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Un alt judeţ unde s-a înregistrat un număr mare de intervenţii a fost Alba, unde mai multe echipaje cu motopompe au acţionat la nivelul a 5 localităţi pentru extragerea apei din gospodării. În municipiul Alba-Iulia au fost primite cele mai multe solicitări, iar pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 23 de case, 39 de curţi, 23 de beciuri/subsoluri şi de pe 3 străzi inundate.
O situaţie deosebită a fost înregistrată în judeţul Bihor, în localitatea Cubulcut, unde echipele ISU au acţionat pentru evacuarea unui bărbat rămas izolat cu oile pe o insulă în mijlocul apei, din cauza unei viituri formate pe pârâul din localitate.
Pe durata manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, traficul rutier a fost temporar blocat pe un drum naţional (DN 67/GJ) şi pe un drum judeţean DJ 672/GJ) din cauza copacilor căzuţi pe carosabil.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.