Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor propus de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a fost semnat miercuri şi de preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, anunţă Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde Deputaţilor, care subliniază că astfel au fost generate consens şi ”o asumare politică şi administrativă fără precedent în România”. ”Mă înclin cu recunoştinţă în faţa fiecărui semnatar şi le mulţumesc că au ales să fim împreună pentru Centura Verde, să fim împreună pentru aer curat, sănătate şi viitor. Adică să fim împreună pentru a transpune excepţionalul în firescul şi normalitatea vieţii de zi cu zi”, afirmă Alex Găvan, fondatorul Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde:
”După un parcurs de aproape nouă luni, Platforma Civică Împreună Pentru Centura Verde a obţinut ultimă semnatură a Memorandum-ului pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor, cea a lui Alfred Simonis, Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, generând astfel consens şi o asumare politică şi administrativă fără precedent în România. Documentul, în şapte puncte, conţine amendamentele ce sunt deja parte din noul cod silvic adoptat de către Senat în primăvară şi care urmează a fi adoptat de către Camera Deputaţilor, forul decizional, în sesiunea parlamentară din toamnă. Aceste amendamente sunt menite să protejeze pădurile din Ilfov, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi. De asemenea, semnarea lui presupune şi sprijinirea extinderii conceptului de centuri verzi şi la alte oraşe, cât şi soluţii atât la poluarea din Bucureşti şi judeţ, dar şi la cea din restul ţării”, anunţă miercuri reprezentanţii Platformei Împreună pentru Centura Verde.
Printre soluţiile la poluare se numără realizarea şi adoptarea unui plan integrat al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Consiliului Judeţean Ilfov pentru combaterea poluării sau includerea subiectului legat de poluarea aerului din Bucureşti şi alte oraşe pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anterior, Memorandumul a mai fost semnat, în ordine cronologică, şi de către Nicuşor Dan, primarul Capitalei, Dragoş Pîslaru şi Ramona Strugariu, copreşedinţii REPER, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, Cătălin Drulă, preşedintele USR, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL şi preşedinte al Senatului, Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Mircea Fechet, ministrul Mediului şi Marcel Ciolacu, preşedintele PSD şi prim-ministru. Acestora li se alătură Alex Găvan şi Florin Stoican, fondator şi co-fondator ai Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde.
„Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător. Este articolul 35(3) din Constituţia României. Cele douăsprezece semnături nu sunt nimic altceva decât o asumare care ţine de firesc şi de normalitate. De mult prea multe ori, în România, firescul şi normalitatea ţin de excepţional. Mă înclin cu recunoştinţă în faţa fiecărui semnatar şi le mulţumesc că au ales să fim împreună pentru Centura Verde, să fim împreună pentru aer curat, sănătate şi viitor. Adică să fim împreună pentru a transpune excepţionalul în firescul şi normalitatea vieţii de zi cu zi. Pentru că, de fapt, ceea ce ţine de esenţă este simplu: puterea lui împreună ne inspiră şi ne învaţă cum să iubim mai mult”, afirmă Alex Găvan, conservaţionist, fondator Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde:
Iniţiativa Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde a fost generată de contextul actual al poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei.
Platforma reuneşte sub umbrela sa, într-un demers apolitic, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice şi beneficiază de susţinerea Administraţiei Prezidenţiale.
Centura Verde Bucureşti-Ilfov (www.centuraverde.ro) este un proiect de sănătate publică cu o puternică componentă socială şi antipoluare, dar şi de mitigare a efectelor schimbărilor climatice, parte a unei soluţii sistemice ce presupune şi o semnificativă componentă de mediu.
Pe 29 aprilie 2024, Senatul a adoptat, în cadrul votului comun pentru noul cod silvic, cu 87 de voturi pentru, un vot împotrivă şi trei abţineri, amendamentele pentru protejarea pădurilor din Ilfov, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi Bucureşti-Ilfov. Ministerul Mediului susţine oficial demersul, alături de parlamentari din tot spectrul politic.
Senatul a votat şi pentru accesul liber în pădure pentru recreere, subiect care a stârnit dezbateri aprinse în spaţiul public în ultima jumătate de an şi pentru care platforma civică a dus o intensă activitate de advocacy. De asemenea, Senatul a votat şi pentru protejarea şi conservarea arborilor remarcabili din Fondul Forestier Naţional prin noul cod silvic.
Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.