Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, primarul Capitalei, Gabriela Firea, ministrul de Interne, Carmen Dan şi şeful Jandarmeriei, Sebastian Cucoş au fost reclamaţi la Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) pentru că „acţiunile şi afirmaţiile lor reprezintă fapte de hărţuire, jignire şi intimidare a manifestanţilor”. Plângerea, depusă la începutul acestei săptămâni, a fost semnată de reprezentanţii unei asociaţii civice şi de jurnalişti, care spun că instituţiile statului trebuie să acţioneze independent şi în interesul cetăţenilor, nu pentru infractori, acuzând, de asemenea, presiuni şi intimidare din partea autorităţilor publice şi din partea forţelor de ordine, care respectă dreptul tuturor la exprimarea liberă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ştim că România poate (re)deveni o ţară normală, în care guvernul guvernează şi parlamentul legiferează în interesul cetăţenilor, nu al grupurilor formate în jurul unor infractori. În care magistraţii au libertatea de a-şi face neîngrădiţi meseria şi deciziile justiţiei sunt respectate. În care jandarmii protejează cetăţenii şi nu luptă împotriva lor, protejând indivizi al căror loc este oriunde, numai la conducerea ţării nu. Protestul, o fundamentală manifestare democratică, este pe nesimţite îngrădit în România. Coaliţia aflată la Guvernare nu mai vrea să accepte critici, ci doar aplauze”, arată semnatarii plângerii.

Reclamaţia depusă la CNCD este făcută împotriva Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Ministerului Afacerilor Interne şi ministrului de Interne Carmen Dan, Primăriei Capitalei şi primarului Gabriela Firea şi viceprimarului Aurelian Bădulescu, şefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş şi liderilor din Parlament, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Semnatarii plângerii, membrii Asociaţiei Evoluţie în Instituţie, protestatari şi jurnalişti de la Passport Productions, Mădălina Roşca şi Paul Arne Wagner, spun că Jandarmeria Română devine o instituţie care acţionează în afara legii, pentru că interzice dreptul legal al oamenilor de a protesta, în contextul în care, spun ei, „amendează sistematic protestatarii paşnici”, acest lucru fiind, de fapt, o practică de intimidare.

„Textul care motivează adesea amenzile în procesele verbale este "deranjarea liniştii publice prin scandarea de lozinci" sau chiar "scandarea de lozinci anti-PSD". Cu alte cuvinte, e voie sa protestezi, dar în linişte, la tine acasa şi, oricum, nu împotriva PSD”, mai scriu ei.

De asemenea, protestatarii care au depus pângerea atrag atenţia că instituţiile statului trebuie să funcţioneze independent, însă acţiunile celor reclamaţi şi afirmaţiile lor reprezintă fapte de hărţuire, jignire şi de intimidare a manifestanţilor, iar modul în care se comportă autorităţile şi forţele de ordine cu cei care susţin coaliţia de guvernare este evident diferit faţă de modul în care se comportă cu persoanele care critică PSD şi Guvernul.

Semnatarii plângerii acuză intimidare din partea autorităţilor publice faţă de manifestanţi, manipulare, insulte şi atingerea demnităţii persoanelor, cenzură a presei şi încălcarea libertăţii de exprimare prin folosirea nejustificată a forţei. Ei mai spun că jandarmii au acţionat discriminatoriu, „ca o gardă personală a lui Liviu Dragnea, Carmen Dan si a altor membrii PSD ALDE”.

Reprezentanţii asociaţiei amintesc de discursul liderului PSD Liviu Dragnea, de dupa mitingul PSD de la începutul lunii iunie, care a spus că nu mai „întoarce şi celălat obraz”, iar după această declaraţie, „Jandarmeria Bucuresti a amendat, a bătut, a ridicat si încătuşat cetăţenii care nu sunt pe placul Puterii actuale din România, o putere care prin comportamentul şi afirmaţiile liderilor ei, demonstrează că nu înţelege mecanismul democratic al libereri exprimări şi manifestări a convingerilor politice, economice şi sociale”, au spus iniţiatorii plângerii.

În plus, manifestanţii atrag atenţia că la Primăria Capitalei au fost făcute cel puţin 38 de notificări de adunări publice, iar dintre acestea, nouă nu au primit răspuns, iar restul au fost interzise de către viceprimarul Bădulescu.

„În mod clar, (Jandarmeria, n.r) abuzează de putere şi violează lege, Constituţie şi drepturi fundamentale. Din primăvara lui 2017 şi până astăzi protestatarii au fost amendaţi de mai mult de 200 de ori, amenzile însumând peste 200.000 Lei”, mai scriu reclamanţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.