Primăria Capitalei va investi anul viitor patru milioane de euro pentru 20 dintre cele mai bune proiecte propuse de bucureşteni în campania „Propune pentru Bucureşti”, ce se va desfăşura în cursul acestui an, conform unui proiect de hotărâre aprobat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate

„Având în vedere că la nivel local, Primăria Municipiului Bucureşti are ca obiectiv creşterea gradului de transparenţă şi bună guvernare, ajustarea politicilor publice la nevoile şi aşteptările comunităţii, prin această campanie se urmăreşte identificarea unui număr de douăzeci de proiecte prioritare de interes local iniţiate de cetăţeni, care vor putea fi asumate şi implementate de municipiului Bucureşti începând cu anul 2018, fiind un pas important în complexul proces de bugetare participativă”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Conform hotărârii, pot propune proiecte persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, care au cel puţin 18 ani. Proiectul propus va apărea pe site-ul primăriei în maxim trei zile de la trimitere, timp în care o comisie formată din reprezentanţi şi specialişti din cadrul Primăriei Capitalei îl va evalua. Fiecare cetăţean poate formula o singură propunere de proiect prin intermediul secţiunii de pe site-ul primăriei, dedicată campaniei.

Pentru a depune proiecte şi pentru a vota, cei interesaţi trebuie să-şi creeze un cont de utilizator în secţiunea dedicată campaniei. După afişarea proiectelor, aceştia pot vota online o singură dată proiectul care le-a plăcut.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul dintre domeniile: infrastructură, amenajare / reabilitare spaţii publice, spaţii verzi – locuri de joacă pentru copii, mobilitate şi siguranţa circulaţiei, infrastructură culturală, inrastructură socială, smart city, sănătate.

Campania „Propune pentru Bucureşti” va începe în 18 septembrie, urmând depunerea, analizarea şi votarea proiectelor, iar în 24 noiembrie vor fi afişate rezultatele finale.

La finalul campaniei, 20 dintre cele mai votate proiecte vor fi incluse în bugetul municipalităţii pe anul 2018, bugetul maxim alocat pentru un proiect fiind de 200.000 de euro, TVA inclus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.