Metrorex şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" au încheiat un parteneriat pentru proiectarea renovării staţiilor de metrou.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Metrorex informează că miercuri la sediul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" a avut loc o întâlnire între directorul general al Metrorex, domnul Ştefan Paraschiv, rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti, domnul prof. univ. dr. arh. Marian Moiceanu şi domnul preşedinte al Senatului, prof. dr. arh. Cristian Drughean.

Participanţii la întâlnire au discutat despre elaborarea unui parteneriat între instituţii pentru explorarea de idei şi concepte în vederea amenajării staţiilor de metrou din Bucureşti, cu accent pe acelea în care au fost dezafectate spaţiile comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului.

După finalizarea acestei faze exploratorii şi semnarea unui parteneriat între Metrorex şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti, va fi lansat un prim proiect în cadrul Facultăţii Arhitectură de Interior pe această temă.

Studenţii, sub coordonarea cadrelor universitare, vor contribui la eforturile de a reda staţiilor de metrou un suflu nou şi un concept de amenajare adaptat transportului modern de călători, precizează Metrorex.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.