Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA organizează, duminică, ”Parada Tramvaielor de Epocă”, eveniment social-cultural cu ocazia sărbătorilor Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi a Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit STB, vehiculele vor străbate centrul Capitalei şi vor fi însoţite de personaje îmbrăcate în costume de epocă, personaje care vor interacţiona cu publicul călător.

Astfel, în ziua de 27 octombrie 2019, trei tramvaie vor circula pe traseul Depoul Piaţa Victoriei, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Obor, Calea Moşilor, Piaţa Sfântul Gheorghe şi retur, în intervalul orar 11.00 – 13.00.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Vehiculele care participă la paradă sunt tramvaie modificate în cadrul Uzinei de Reparaţii a STB SA.

Din convoi va face parte tramvaiul tip V056, fabricat în anul 1956 prin modernizarea tramvaiului Doyle-Thompson.

Caracteristicile tehnice ale acestuia sunt: număr de osii – 2; lungime – 10.3 m; lăţime – 2.182 m; greutate (gol) – 12.2 t; locuri pe scaune – 13, capacitate – 16 călători. A circulat în Bucureşti până în anul 1981.

Un alt tramvai din cadrul paradei, tip EP/V3A, a fost produs în anul 1976, prin modernizarea tot în cadrul Uzinei de Reparaţii, a tramvaiului Electroputere Craiova (fabricat în 1955).

Caracteristicile tehnice sunt: număr de osii – 4; lungime 14.1 m; lăţime – 2.27 m; greutate (gol) – 20.4t; locuri pe scaune – 20; capacitate – 156 călători. A circulat în Bucureşti până în anul 2002.

Cel de-al treilea tramvai va fi Rathgerber tip 3.16, fabricat în perioada 1966-1969, intrat în inventarul STB (fostă RATB) în anul 1999. Caracteristicile tehnice sunt: lungime – 16.7 m; lăţimea – 2.35 m; greutate – 23.3 t; locuri pe scaune – 40; capacitate – 151 călători. A circulat în Bucureşti până în anul 2002, după care a fost transformat în vagon tip cofetărie, în cadrul Uzinei de Reparaţii a STB.
 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.