Politologul Theodor Paleologu crede că sunt foarte mulţi oameni care neagă realitatea, care spun că nu există virusul Sars-Cov-2 sau că este vorba despre o gripă, explicând că acest lucru vine din frică, ei având impresia că astfel sunt curajoşi, dar “negarea realităţii este o atitudine tipică de frică iraţională”
Paleologu a fost invitat duminică la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv. El a fost întrebat de dacă Dumnezeu a ieşit mai afectat din pandemie.
“Dumnezeu nu este afectat de asemenea lucruri. Problema e alta, dacă cumva pandemia are un impact asupra credinţei sau asupra practicii religioase”, a precizat Theodor Paleologu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai fost întrebat dacă în această perioadă mai mulţi oameni s-au întors la credinţă, descoperindu-l sau redescoperindu-l pe Dumnezeu.
“Nici nu ştiu dacă e vorba de o descoperire sau redescoperire, ci de anumită conştientizare, o repliere pe anumite interogaţii fundamentale, dar cred că despre asta e vorba. Plus că această izolare evident e echivalentul deşertului. Dar să nu uităm că în timpul Postului Paştelui sunt câteva sărbători de sfinţi care marchează această experienţă a interiorizării, a deşertului: Maria Egipteanca este sărbătorită în timpul Postului Paştelui, o sărbătoare importantă. Ea este o sfântă care a trăit în zeci de ani în pustie. Noi facem în mic experienţa deşertului. Alt sfânt celebrat în timpul postului este Ioan Scărarul, marele teolog al ascetismului monastic. Cred că asta se întâmplă cumva, e un post mai lung, etalat pe un an şi ceva, că asta este maniera de a profita cu adevărat de jumătatea plină a paharului. În fiecare eveniment, chiar tragic, trebuie să găsim şi ce poate să ne sporească sufleteşte, intelectual, moral”, a explicat Theodor Paleologu.
El a precizat că există mai multe tipuri de frică şi că aceasta nu e în sine un lucru rău, reprezentând unul dintre fundamentele societăţii.
“Frica este un resort fundamental pentru supravieţuirea noastră ca specie. Însă există şi frică iraţională, frica iraţională, frica scăpată de sub control, este prin definiţie nocivă, este dezastruoasă, este o otravă, frica rezonabilă e cât se poate de bună, în schimb trebuie evitate friciile delirante. Există frici delirante la unii care se sperie în legătură cu virusul, au impresia că totul îî poate contamina, dar frica delirantă este şi conspiraţionita, negarea realităţii. Sunt foarte mulţi oameni care neagă realitatea, spun că nu există virusul ăsta sau că e o simplă gripă, că nimic nu e adevărat. Asta vine tot din frică. Ei au impresia că sunt curajoşi, dar negarea realităţii este o atitudine tipică de frică iraţională”, a mai afirmat Theodor Paleologu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.