Premierul Ludovic Orban anunţă că autorităţile fac demersuri pentru a găsit soluţii de a creşte capacitatea de tratare a pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 care au nevoie de tratament în terapie intensivă, el spunând, în acest context, că un număr de paturi de la spitalul construit din donaţii de Asociaţia Dăruieşte Viaţă vor fi dotate cu ventilatoare şi monitoare din rezerva strategică administrată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Am vorbit personal ieri (vineri - n.r.) cu doamna Gheorghiu care a fost implicată într-un proiect umanitar şi există o secţie care poate fi folosită pentru Terapie Intensivă de 38 de paturi, care este în cadrul Spitalului Elias. Am vorbit cu domnul ministru Tătaru, cu domnul secretar de stat Arafat, pentru a asigura înzestrarea, că nu au ventilatoare, monitoare şi trebuie mobilizate din rezerva strategică care se află în administrarea DSU toate echipamentele necesare şi, de asemenea, trebuie asigurată asistenţa medicală. Este necesar să identificăm, fie în cadrul Spitalului Elias, fie în cadrul altor spitale, să luăm prin detaşare medici şi asistentele care să asigure asistenţa medicală pentru pacienţii care vor fi internaţi”, a explicat Orban, aflat în vizită în judeţul Călăraşi.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Primul ministru a precizat că se fac demersuri pentru creşterea capacităţii de tratare în Terapie Intensivă şi la alte unităţi medicale. 
 
”De asemenea, există posibilitatea unei creşteri a capacităţii de tratare în Secţia ATI la Matei Balş, acolo este nevoie de suplimentarea cu personal medical şi de câteva dotări şi încercăm să identificăm soluţii suplimentare”, a adăugat şeful Guvernului. 
 
El a mai precizat că şi la Spitalul Colentina ar trebui crescută din nou capacitatea de tratare a pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.
 
”Decizia privitoare la Spitalul Colentina ar putea fi reanalizată pentru că Spitalul Colentina ne-a fost de mare folos”, a afirmat Orban în acest context. 
 
Primul ministru a adăugat că autorităţile încearcă să identifice soluţii pentru creşterea capacităţii de tratare a bolnavilor ”peste tot” în ţară.
  
”Încercăm să identificăm soluţii peste tot, cum e spitalul mobil de la Ana Aslan, cel de la Constanţa, au fost achiziţionate TIR-urile care permit tratarea a 12 pacienţi în secţii ATI şi care sunt TIR-uri care se deplasează în locaţiile unde ne confruntăm cu un număr mai mare de pacienţi, deja un TIR este la Prahova”, a spus Orban.
 
Orban a precizat că şi cadrele medicale s-au obişnuit să lucreze în aceste ”spitale mobile improvizate” şi că autorităţile vor căuta ”orice soluţie posibilă” pentru tratarea bolnavilor.
 
Întrebaţi dacă ar putea fi impuse noi restricţii, primul ministru a precizat că nu îşi doreşte nici restricţii, nici măsuri care să aibă un impact negativ asupra economiei. 
 
”Acest lucru depinde de respectarea regulilor şi de oprirea răspândirii”, a concluzionat primul ministru.
 
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, vineri seară, că în spitalele care internează pacienţi cu coronavirus în Bucureşti nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă. Totodată, el a spus că datele de vineri seară arătau că sâmbătă va fi raportat un nou număr record de cazuri noi de îmbolnăvire.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.