Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că o nouă tranşă, de 132.000 de doze de vaccin AstraZeneca este transportată, sâmbătă, în Republica Moldova, ca ajutor umanitar.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Astăzi, 132.000 de doze de vaccin produs de compania AstraZeneca au plecat către Republica Moldova, în sprijinul autorităţilor implicate în lupta de combatere a pandemiei COVID-19. Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar, cu titlu gratuit, iar dozele de vaccin, destinate Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, fac parte din rezerva Ministerului Sănătăţii din România. Misiunea se realizează cu un mijloc de transport aflat în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI, pe ruta Bucureşti – Chişinău şi retur. Ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova, reprezentat de echipamente medicale şi vaccinuri împotriva COVID-19, vine ca parte a pachetului de sprijin anunţat de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale din luna decembrie 2020, la Chişinău", au informat reprezentanţii CNCAV.
Conform sursei citate, în sprijinul Republicii Moldova au fost livrate alte 72.000 de doze, în 27 februarie şi 27 martie.
În 4 februarie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Republica Moldova pentru acordarea de asistenţă internaţională, având în vedere susţinerea eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Dozele de vaccin anti COVID-19, acordate cu titlu gratuit, ca ajutor umanitar, reprezintă numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către Compania AstraZeneca, prin Acordurile-cadru încheiate de către Ministerul Sănătăţii cu Comisia Europeană.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.