Scriitoarea Doina Popescu, din Brăila, iniţiatoare a proiectului „Ambulanţă pentru literatură”, a fost bătută în noaptea de marţi spre miercuri de mai mulţi bărbaţi care credeau că femeia răpeşte copii pentru trafic de organe. Doina Popescu dormea într-o maşină asemănătoare unei ambulanţe, neinscripţionată, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei.
Scriitoarea a iniţiat, în urmă cu câţiva ani, proiectul „Ambulanţă pentru literatură”, umblând prin ţară cu un microbuz pentru a-şi promova operele. Recent, potrivit presei locale, femeia îşi schimbase maşina cu una mai mare, pentru că noaptea dormea în ea.
În noaptea de marţi spre miercuri, mai multe femei au început să se isterizeze în jurul microbuzului în care dormea Doina Popescu pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, iar în scurt timp acolo au ajuns şi cinci bărbaţi. Aceştia au reuşit să intre în maşina femeii şi au lovit-o de mai multe ori.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oamenii cred că femeia conduce „ambulanţa neagră”, care răpeşte copii şi face trafic de organe, astfel că după sosirea autorităţilor şi după ce poliţiştii i-au dus pe cei cinci agresori la secţie pentru a fi audiaţi, zeci de persoane s-au arătat nemulţumite în faţa subunităţii de poliţie că femeia nu a fost arestată.
Potrivit Poliţiei Capitalei, incidentul s-a petrecut aproape de miezul nopţii. Femeia, care dormea în maşina asemănătoare unei ambulanţe, a sunat la 112, iar la scurt timp la faţa locului au ajuns poliţiştii Secţiei 3, care i-au identificat pe agresori şi i-a dus la audieri. Femeia a refuzat să meargă la spital şi a primit îngrijiri medicale în secţia de poliţie.
„Cu privire la vehiculul în care dormea victima, s-a stabilit că este un unul privat, nu aparţine sistemului de ambulanţă şi nu are utilitate medicală. La acest moment se desfăşoară cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi tragerea la răspundere penală”, precizează Poliţia Capitalei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.