Comitetul naţional de coordonare a vaccinării a anunţat că 559.200 doze de vaccin Vaxzevria vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, după ce au intrat duminică în ţară.
Potrivit CNCAV, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, a transmis CNCAV.
Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 2.438.800 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 792.026 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.