Un nou-născut cu probleme cardiace a fost transportat, marţi, în Italia cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române. Pacientul a fost preluat de la Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat marţi, 31 mai, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Iaşi-Milano (Italia), a unui nou-născut aflat în stare gravă, cu malformaţii cardiace”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.  

Sursa citată a precizat că echipa medicală care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formată din specialişti din cadrul SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacientului de la unitatea spitalicească spre aeroport s-a realizat cu ambulanţa SMURD. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian către Iaşi în jurul orei 10.00, iar de pe Aeroportul din Iaşi către Milano, în jurul orei 11:00. 

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.