Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că a avut miercuri o întâlnire cu Virgil Popescu şi a reinterat intenţia Primăriei Capitalei de a cumpăra producătorul de energie ELCEN. „Urmează, de comun acord cu Ministerul Energiei, paşi concreţi în vederea achiziţiei ELCEN”, a adăugat edilul.
„Am avut azi o întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru a continua discuţiile despre îmbunătăţirea sistemului de termoficare al Bucureştiului.
Am reafirmat intenţia Primăriei Capitalei de a cumpăra producătorul de energie ELCEN, pentru a avea un sistem de producţie şi distribuţie a energiei termice aflat sub controlul municipalităţii, deci mai eficient şi mai simplu de gestionat.
Autorităţile centrale susţin această soluţie, pe care eu o consider un element extrem de important în efortul de a asigura buna furnizare a apei calde şi căldurii în Bucureşti.
Urmează, de comun acord cu Ministerul Energiei, paşi concreţi în vederea achiziţiei ELCEN”, a scris Nicuşor Dan miercuri pe Facebook.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.