Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, că se continuă discuţiile - atât în coaliţie, cât şi cu diferite firme – pentru creşterea producţiei de energie, în contextul războiului din Ucraina şi dorinţa de a se obţine independenţa energetică faţă de Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Premierul a precizat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că au avut loc discuţii despre sectorul energetic, atât la nivelul coaliţiei, cât şi cu reprezentanţi ai Ministerului Energiei şi conducerile structurilor energetice.  

”După întâlnirea de aseară, în acest an, la CEO există posibilitatea ca, într-un timp relativ scurt - în luna mai - să pună în funcţiune încă o turbină şi astfel să adăugăm încă 300 de Megawatt, iar prin reluarea lucrărilor de finalizare a investiţiei de la Iernut, până la finele anului, să avem, de asemenea, încă 210 Megawatt în plus, ceea ce ne ajută foarte mult în toate demersurile noastre pentru a putea să producem energie cât mai multă”, a declarat Ciucă.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Premierul a precizat că a avut, miercuri dimineaţă, o întâlnire cu o companie americană interesată să dezvolte capabilităţi de producere a energiei nucleare.  

”Există posibilitatea ca, în 2 ani de zile, împreună cu Institutul de la Piteşti această companie să poată să finalizeze un demonstrator care ulterior, va putea în funcţie de rezultate să treacă la o producţie mai mare încât să ajungem la acel obiectiv pe care ni l-am propus - independenţă energetică. Până atunci ne vom concentra pe măsurile pe termen scurt pentru gestionarea efectelor crizei energetice”, a mai afirmat premierul.  

”În continuarea eforturilor de asigurare a independenţei energetice a României, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întrevedere cu reprezentanţii Last Energy, o companie americană susţinută de investitori implicaţi şi în dezvoltarea proiectelor Space X. Last Energy dezvoltă  soluţii inovative pentru reactoarele nucleare modulare de mici dimensiuni (20 MWh putere instalată). În acest sens, în colaborare  cu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) urmează a fi realizat un proiect demostrativ pe platforma de la Mioveni, proiect complementar cu investiţiile deja anunţate de România în domeniul nuclear”, a transmis GUvernul, într-un comunicat de presă.  

Potrivit sursei citate, din perspectiva efortului comun în cadrul Parteneriatului Strategic România - SUA, premierul Nicolae Ciucă a arătat că în România există specialişti capabili să ajute la implementarea unui astfel de proiect inovativ, care poate contribui la realizarea obiectivului strategic de atingere a independenţei energetice. 

La discuţiile cu reprezentaţii Last Energy au participat ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi Răzvan Nicolescu, membru în Bordul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.