Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că cei de la Compania Municipală Energetica Servicii urmează să demareze procedurile pentru achiziţionarea acestor sisteme modulare care vor asigura furnizarea optimă a agentului termic şi apei calde pentru 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi aproximativ 40.000 de locatari din toate cele 6 sectoare. Valoarea investiţiei este de peste 100 milioane lei, fără TVA, a mai spus edilul.
„Am mai făcut un pas pentru achiziţionarea celor 20 de minicentrale termice. Compania Municipală Energetica Servicii urmează să demareze procedurile pentru achiziţionarea acestor sisteme modulare care vor asigura furnizarea optimă a agentului termic şi apei calde pentru 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi aproximativ 40.000 de locatari din toate cele 6 sectoare”, a scris Nicuşor Dan, joi pe Facebook.
Edillul general a mai spus că „instalaţiile modulare constau în containere transportabile, mobile, în care se află amplasate echipamentele pentru producerea de energie termică – cazane de apă caldă, conducte, vase de expansiune, colectoare, staţii de tratare a apei, instalaţii de alimentare cu combustibil, apă, energie electrică, automatizare, parte electrică, etc.”.
Valoarea investiţiei este de 105.567.644,78 lei, fără TVA, a adăugat Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.