Modernizarea şi extinderea spaţiilor de lucru din Palatul Justiţiei din Arad, clădire-monument ridicată în 1882, au fost finalizate cu patru luni mai devreme decât termenul din contract, după investiţii de 5,4 milioane de lei. Recepţia lucrărilor a avut loc în prezenţa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care a afirmat că imobilul este unul dintre cele mai moderne sedii de instanţă din România.
Lucrările de modenrizare şi extindere a Palatului Justiţiei din Arad au început în 2017, finanţarea de 5,4 milioane de lei fiind asigurată prin Compania Naţională de Investiţii, iar lucrările s-au încheiat cu patru luni mai devreme decât era prevăzut în contractul semnat cu firma care a câştigat licitaţia.
La evenimentul de inaugurare şi recepţie a lucrărilor a fost prezent şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, alături de fostul ministru Robert Cazanciuc, reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, preşedinţi de tribunale şi judecătorii din judeţele învecinate şi numeroşi alţi invitaţi.
Ministrul Toader a declarat că Palatul Justiţiei din Arad a devenit unul dintre cele mai moderne sedii de instanţă din România.
„În procesul de modernizare a actului de justiţie, nu avem nevoie doar de legi, ci şi de logistică. Am felicitat-o pe doamna preşedinte al Tribunalului Arad pentru această investiţie. Clădirea este funcţională, generoasă şi frumoasă”, a adăugat ministrul.
Clădirea, care a fost construită în 1882 şi este monument istoric, găzduieşte Tribunalul Arad, Judecătoria Arad şi parchetele aferente.
Lucrările de modernizare au cuprins mansardarea podului vechi al clădirii, unde au fost amenajate birouri, săli de şedinţe, arhive şi alte spaţii, dar şi montarea unui lift exterior. De asemenea, etajului al II-lea al clădirii a fost modernizat.
În urma extinderii spaţiilor de lucru, magistraţii şi grefierii Judecătoriei Arad îşi mută birourile la mansardă, lăsând libere spaţii de la primul etaj, care vor fi transformate în săli de judecată. În acest fel, consideră preşedintele Tribunalului Arad, Silvia Nădăban, ”fiecare judecător va putea să îşi organizeze activitatea şi înfăţişările altfel, având spaţiu disponibil”, fapt care ar urma să conducă la scurtarea termenelor de finalizare a proceselor.
În prezent, Palatul Justiţiei din Arad are 13 săli de judecată şi aproape o sută de încăperi în care se regăsesc birouri şi alte anexe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.