Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că variola maimuţei nu reprezintă ”în niciun caz o problemă de sănătate publică” şi că reunirea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care a solicitat asistenţă internaţională, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea dozelor de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei nu este ”nimic care să ne înspăimânte”, el explicând că acesta este procedura tehnică prin care antiviralul care tratează această boală poate fi solicitat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Există un singur medicament care este eficient împotriva variolei maimuţei, un medicament care nu este înregistrat, iar acest mecanism permite livrarea către România şi către celelalte state ale Uniunii Europene a unor cantităţi din acest produs antiviral. Noi beneficiem de o cantitate mică – 150 de doze – dar până la urmă este suficient, având în vedere că până în momentul de faţă nu am avut decât 40 de cazuri. Deci e vorba de o procedură tehnică, nu e vorba despre altceva”, a declarat Alexandru Rafila, joi seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Medicul a precizat că faptul că a fost nevoie de reunirea CNSU nu este ”nimic care să ne înspăimânte”.
 
Rafila a adăugat că variola maimuţei ”nu este în niciun caz o problemă de sănătate publică”. Conform ministrului, săptămânal se înregistrează unu-două cazuri de variola maimuţei. 
 
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurat în format hibrid, a adoptat, joi, Hotărârea privind transmiterea solicitării de asistenţă internaţională, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea dozelor  de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei.
 
Urmare a aprobării acestei hotărâri, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va dispune măsurile necesare în vederea activării Mecanismului European de Protecţie Civilă în scopul identificării posibilităţilor de sprijin.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.