Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, susţine că activitatea corpului medical din spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale este afectată de performanţele managerilor puşi în funcţie pe criterii politice. Tătaru consideră că activitatea medicală din spitale ar trebui să se afle în subordinea ministerului de resort, care să poată face mai mult decât controale pe teme igienico-sanitare. "Cred că este momentul, la 30 de ani de la Revoluţie, să facem o reformă sanitară adevărară. Cred că este un moment în care toţi suntem de acord că trebuie schimbat ceva. Acum este declicul. Dacă nu vom face acum, cred că vor mai trece zeci de ani ca să putem schimba ceva”, afirmă Nelu Tătaru. "Tragediile se nasc din corupţie, se nasc din neasigurarea unui act medical de calitate sau forţarea unui act medical să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de nesiguranţă", spune ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Sunt nişte momente în care fiecare ar trebui să înţelegem că sănătatea şi educaţia nu au culoare politică. În condiţiile în care, politic, o administraţie locală numeşte un manager de spital, nu numai că şi-l asumă politic, dar şi-l asumă ca şi susţinere în activitatea medicală desfăşurată. În condiţiile în care acel manager pus politic, poate cu o slabă activitate managerială, îşi asigură o echipă la fel, pusă politic, dintr-un director medical, un director de îngrijiri sau un director financiar-contabil, atunci putem privi neîncrezători spre viitorul acelei unităţi medicale, dar, ce este cel mai rău, putem privi cu tristeţe spre activitatea unui corp medical din acel spital şi spre un act medical - oricât ar vrea corpul ăla medical să-l dea – la anumite limite şi putem asista la tragedii cum s-a întâmplat la Piatra Neamţ”, a declarat Nelu Tătaru, luni seară, într-o emisiune la Realitatea Plus. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ministrul Sănătăţii a afirmat, de asemenea, că ministerul poate, prin Direcţiile de Sănătate Publică din judeţe, da amenzi în spitale acolo unde nu sunt respectate normele igienico-sanitare, iar cei amendaţi sunt "tot un corp medical care până la urmă suferă din cauza condiţiilor asigurate de management”.  
 
Acesta a precizat că soluţia ar fi ca legea Sănătăţii să fie schimbată. 
 
"Bine ar fi dacă activitatea medicală dintr-un spital ar fi la Ministerul Sănătăţii. Din cele peste 380 de spitale publice, 58 sunt în subordinea Ministerului Sănătăţii, majoritatea în subordinea autorităţilor locale. (...) Acel spital are un management, are un Comitet Director, are un director medical, are un nucleu de calitate care girează activitatea medicală. În condiţiile în care vrem într-adevăr ca Ministerul să gireze activitatea medicală, trebuie să aibă coordonarea şi aceasta este una din ideile viitoarei reforme în sănătate”, a explicat Tătaru.
 
Ministrul Sănătăţii a arătat că actuala lege a Sănătăţii a suferit peste 1.500 de amendamente "în funcţie de moment, de interesul cuiva sau al altuia”.
 
Nelu Tătaru a precizat că actualul context pandemic "a dezgolit” sistemul medical, iar acum se vede aşa cum este el. Ministrul Sănătăţii susţine că "este momentul să facem o reformă sanitară adevărată”.
 
"Acest an pandemic cred că, dincolo de ce ştiam de sistemul medical românesc, l-a şi dezgolit şi l-am văzut în toată splendoarea lui. Cred că este momentul, la 30 de ani de la Revoluţie, să facem o reformă sanitară adevărară. Cred că este un moment în care toţi suntem de acord că trebuie schimbat ceva. Acum este declicul. Dacă nu vom face acum, cred că vor mai trece zeci de ani ca să putem schimba ceva” a mai declarat Nelu Tătaru.
 
Tătaru a adăugat că "este timpul să facem ordine în sistemul medical românesc”, adăugând că, "dacă nu vom face acest lucru, vom avea în continuare tragedii”.
 
"Tragediile se nasc din corupţie, se nasc din neasigurarea unui act medical de calitate sau forţarea unui act medical să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de nesiguranţă. Nesiguranţă care se transferăşi pe pacienţi”, a afirmat ministrul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.