Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că va mai fi organizat un concurs de Rezidenţiat în primăvara acestui an, pentru ocuparea posturilor rămase libere la concursul din 2022, precizând că sunt specialităţi unde este nevoie de medici, cum ar fi medicina de urgenţă şi specialităţi chirurgicale.
Alexandru Rafila a fost întrebat, marţi, la Prima News, despre organizarea unui concurs de Rezidenţiat în acest an pentru ocuparea posturilor rămase libere la concursul din 2022.
“Intenţionăm să mai dăm o dată concurs pentru locurile rămase neocupate. Sunt specialităţi la care e nevoie, cum ar fi medicina de urgenţă, medicina de familie. La medicina de familie s-au ocupat circa 90 din posturi. La alte specialităţi chirurgicale, la medicina de urgenţă mai puţin. O să mai organizăm cu siguranţă încă o sesiune în cursul acestei primăveri, dar problema legată de pregătirea medicilor trebuie rezolvată împreună cu universităţile, pentru că o regionalizare a responsabilităţii în ceea ce priveşte organizarea şi asigurarea pregătirii în rezidenţiat împreună cu universităţile şi cu facultăţile de medicină atunci trebuie să o punem în aplicare”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
El a fost întrebat şi dacă există un proiect pentru aducerea în România a medicilor din Republica Moldova.
“Colegii noştri din Republica Moldova sunt bineveniţi, cu o condiţie însă. Să nu uităm că noi suntem o ţară din Uniunea Europeană, iar libera circulaţie a profesioniştilor din sănătate şi recunoaşterea mutuală a calificării profesionale în statele membre se face pe baza unor criterii. Când medicii din Republica Moldova vor îndeplini aceste criterii, aici putem să contribuim şi noi, să organizăm stagii suplimentare prin care ei să poată să îndeplinească criteriile privind pregătirea, calificarea profesională, atunci putem să discutăm despre aducerea lor, dar şi aici este un dar important să vină şi să rămână şi să profeseze în România, pentru că şi ei, în momentul în care primesc recunoaşterea din partea României, în momentul în care îşi echivalează toate stagiile, atunci pot să plece în altă parte, în Uniunea Europeană. Ideea este să găsim şi o stabilizare a personalului medical, nu doar o simplă recunoaştere care înseamnă un paşaport către alte ţări”, a explicat Alexandru Rafila.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.