Cursuri de formare în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi vor fi organizate pentru ca până în 2020, 70 la sută din instituţiile publice din România să aibă experţi şi tehnicieni în acest domeniu, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la Conferinţa femeilor francofone.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Până în 2020, 70 la sută din cele 1680 de instituţii publice naţionale şi locale din România vor avea experţi sau tehnicieni în domeniul egalităţii de şanse. Pentru atingerea acestor obiective ambiţioase, România va organiza cursuri de formare pentru experţi şi tehnicieni în domeniul egalităţii de şanse în întreaga ţară”, a spus ministrul Muncii, adăugând că dezvoltarea unei culturi antreprenoriale feminine depinde de schimbarea rolurilor sociale ale femeilor şi de construirea unei încrederi în sine.

„Această schimbare se face atât prin accesul la educaţie al femeilor în special în sectoarele de învăţământ specifice dezvoltării unei afaceri, dar şi prin depăşirea unor temeri nejustificate care sunt legate de stereotipurile de gen promovate în familie şi în societate”, a adăugat ministrul.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit ministrului Muncii, noua profesie, inclusă în strategia României pentru susţinerea egalităţii de gen, are ca scop promovarea şi aplicarea principiilor egalităţii între femei şi bărbaţi şi sprijinirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

„Strategiile şi politicile elaborate în România asigură integrarea activă a perspectivei de gen în toate politicile şi programele naţionale şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei. Rolul specialiştilor bine instruiţi în domeniul egalităţii de şanse este esenţial pentru implementarea cu succes a strategiilor specifice şi a planurilor naţionale de acţiune în domeniul egalităţii de gen”, a spus Olguţa Vasilescu, care a precizat că egalitatea de gen se regăseşte şi în programul de guvernare 2016-2020.

Ea a subliniat susţinerea Guvernului pentru crearea unui mediu potrivit pentru ca femeile să îşi poată atinge potenţialul în domeniile politic, economic şi social şi să participe la luarea decizilor, astfel încât să fie eliminată discriminarea.

„Consider că astăzi avem oportunitatea de a fructifica şi de a construi împreună un parteneriat durabil pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Vă asigur că la nivelul tuturor factorilor decizionali vom continua susţinerea dimensiunii economice regionale, a leadership-ului feminin, prin impulsionarea antreprenoriatului feminin”, a mai spus ministrul Muncii.

România organizează, miercuri şi joi, în cooperare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei, Conferinţa femeilor francofone, cu tema „Participarea femeilor la viaţa economică – inovaţie, antreprenoriat şi dezvoltare”. Conferinţa reuneşte în jur de 450 de reprezentanţi guvernamentali,  ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri, pentru a evidenţia contribuţiile femeilor la dezvoltarea economică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.