Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu anunţă că a solicitat tuturor caselor judeţene de pensii urgentarea procesului de recalculare a pensiilor şi virarea banilor către pensionarii care încă nu au primit deciziile de recalculare în baza noii legi care a intrat în vigoare în luna septembrie. Anunţul a fost făcut ,uni după amiază, în judeţul Alba, unde ministrul şi şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, au făcut o vizită neanunţată. În acest judeţ, aproximativ 300 de pensionari încă aşteaptă deciziile de recalculare în baza noii legi.
„Le-am cerut colegilor noştri, şi de la Alba, şi din toată ţara, să le transmită tuturor pensionarilor, până cel mai târziu în luna decembrie, toate deciziile de recalculare şi revizuire aferente Legii 360. De asemenea, le-am cerut tuturor Caselor de Pensii din ţară, dar şi colegilor de la Alba, ca banii aferenţi diferenţelor la plată ca urmare a recalculării pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie, la zi pentru luna decembrie să ajungă la pensionari în luna decembrie astfel încât aceştia să beneficieze de dânşii înainte de sărbători”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu.
Declaraţia ministrului a fost făcută în contextul în care Simona Bucura-Oprescu şi şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, au făcut, luni după- amiază, o vizită neanunţată la Casa de Pensii Alba.
În acest judeţ, aproximativ 300 de pensionari încă aşteaptă deciziile de recalculare în baza noii legi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.