Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a depus la Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) documentul de ratificare de către România a Convenţiei privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii la muncă. ”Vom continua să facem eforturi pentru un mediu de lucru sigur şi incluziv, fără discriminare şi hărţuire”, a subliniat Bucura-Oprescu.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, participă, în aceste zile, la a 112-a Sesiune a Conferinţei Internaţionale a Muncii, care se desfăşoară la Geneva, Elveţia.
Ea a depus, în cadrul Conferinţei, instrumentul de ratificare de către România a Convenţiei nr. 190/2019 privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii. Documentul a fost depus în cadrul întâlnirii bilaterale cu Gilbert F. Houngbo, directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Simona Bucura-Oprescu a arătat că România a ratificat, până în prezent, 8 dintre cele 10 Convenţii fundamentale ale OIM asimilate drepturilor omului. În total, România a ratificat 38 dintre cele 57 de Convenţii OIM şi va continua să facă toate demersurile necesare pentru a ratifica şi ultimele două Convenţii fundamentale ale OIM privind sănătatea şi securitatea în muncă.
“MMSS şi Guvernul României îşi respectă angajamentul de a asigura şanse egale şi acces la servicii publice esenţiale pentru toţi cetăţenii, dar şi elaborarea de politici care să asigure tranziţia verde şi digitală care să contribuie la o economie solidă şi crearea de noi locuri de muncă. Vom continua să facem eforturi pentru un mediu de lucru sigur şi incluziv, fără discriminare şi hărţuire. Vom colabora cu partenerii sociali pentru atingerea acestor obiective. MMSS şi Guvernul României vor continua cooperarea cu OIM pentru a respecta standardele, politicile şi bunele practici în domeniul muncii ca răspuns eficient la provocările actuale generate de schimbările fără precedent din lumea muncii”, a declarat Bucura-Oprescu.
De asemenea, ministrul Muncii a participat la o reuniune bilaterală cu Beate Andrees, director regional OIM pentru Europa şi Asia Centrală, discuţiile vizând întărirea cooperării dintre România şi Biroul Internaţional al Muncii. Simona Bucura-Oprescu şi-a exprimat dorinţa ca OIM să deschidă un Birou la Bucureşti.
În intervenţia sa în plenul Conferinţei, ea a subliniat angajamentul României de a întări măsurile de combatere a violenţei şi hărţuirii în lumea muncii, precum şi pentru dialog social, stimularea ocupării forţei de muncă, asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, egalitate şi nediscriminare. Totodată, ministrul Simona Bucura-Oprescu i-a adresat invitaţia directorului general al OIM, Gilbert F. Houngbo, de a face o vizită oficială în România în perioada următoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.