Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a avut, miercuri la Bucureşti, o reuniune bilaterală cu vicepremierul Cehiei şi ministrul Muncii şi Afacerilor Sociale din Republica Cehă, Marian Jurečka. Principalele teme de discuţie au vizat măsurile de ocupare pentru persoanele vulnerabile, situaţia comparativă a sistemelor de prestaţii, asistenţă socială şi licenţiere a serviciilor sociale din cele două ţări, integrarea străinilor pe piaţa muncii, imigraţia, precum şi situaţia refugiaţilor din Ucraina.
„Am avut astăzi un schimb util de idei cu domnul vicepremier Jurečka. România şi Cehia au legături bilaterale puternice, favorizate de repere istorice comune, opinii convergente şi evaluări similare privind #cooperarea europeană şi regională în domeniul securităţii sociale. Reuniunea bilaterală de astăzi a fost un prilej pentru a evidenţia soluţiile şi modelele de bune practici care pot fi preluate din cele două ţări. Pe de-o parte, o provocare majoră pentru România şi pentru celelalte state membre din Uniunea Europeană este deficitul forţei de muncă bine calificate. Putem învăţa unii de la alţii astfel încât să implementăm politici publice cât mai bune pentru o piaţă a muncii cât mai puternică. Pe de altă parte, ne confruntăm cu probleme demografice şi trebuie să găsim soluţii pentru o piaţă a muncii sustenabilă pe termen lung”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, potrivit postării de miercuri, pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Din delegaţia cehă au făcut parte şi ambasadoarea Cehiei îN România Halka Kaiserová, cât şi consulul Jitka Krukova.
Comunitatea românească din Republica Cehă numără circa 50.000 de persoane care sunt bine integrate în societate şi pe piaţa muncii.
Pe de altă parte, Cehia ocupă un loc important România din perspectiva investiţiilor străine, cu 1.343 companii înregistrate, în luna decembrie 2023, mai arată sursa citată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.