Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis, marţi, precizări privind acordarea tichetelor sociale de 500 de lei pentru sprijin educaţional elevilor şi preşcolarilor din familii în dificultate, arătând că, pentru stabilirea listelor cu destinatarii finali din anii şcolari 2021-2022 şi 2022-2023 nu au fost prevăzute sau solicitate declaraţii notariale persoanelor care nu realizează venituri.
”Măsura de acordare a tichetelor sociale în valoare de 500 de lei pentru sprijin educaţional elevilor şi preşcolarilor din familii aflate în dificultate materială reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educaţiei. În acest context, conform OUG 133/2020, precizăm următoarele: 1. În vederea stabilirii listelor destinatarilor finali pentru anii şcolari 2021-2022 respectiv 2022-2023 NU au fost prevăzute sau solicitate declaraţii notariale persoanelor care nu realizează venituri”, a arătat Sorin Cîmpeanu, marţi, într-o postare pe Facebook.
Potrivit ministrului, destinatarii finali, eligibili pentru obţinerea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în valoare de 500 de lei, sunt: a) copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar; b) copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar; c) copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Pentru copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar - copiii preşcolari, se face dovada conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare:
a) Stimulentul educaţional se acordă din oficiu, copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare**), indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat, după caz, odată cu stabilirea dreptului de alocaţie pentru susţinerea familiei, sau după acordarea acestuia, persoanei care este şi titularul alocaţiei pentru susţinerea familiei;
b)Stimulentele educaţionale se acordă pe bază de cerere şi copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei.
4. Pentru copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar/gimnazial conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, cu modificările şi completările ulterioare, rechizitele şcolare vor fi acordate pe bază de cerere, formulată de părintele sau tutorele legal al elevului, care se înregistrează în termen de 5 zile de la data începerii anului şcolar la şcoala la care elevul este înscris. Cererea va fi însoţită de actele doveditoare privind venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respective. De drepturile stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 33/2001 beneficiază copiii înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, la cursuri de zi şi care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară”, a precizat Cîmpeanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.