Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a avut, marţi la sediul MAI, o întrevedere cu ambasadoarea SUA la Bucureşti Kathleen Kavalec, iar discuţiile au evidenţiat angajamentul ambelor părţi pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state. Cei doi oficiali au abordat şi teme legate de priorităţile relaţiei bilaterale cum ar fi: intensificarea schimbului de informaţii pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a migraţiei ilegale, a traficului de droguri. Combaterea traficului de persoane rămâne în continuare un domeniu prioritar, demersurile autorităţilor române ţinând cont şi de recomandările făcute în cadrul Raportului SUA privind Traficul de Persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un punct distinct pe agenda discuţiilor a fost reprezentat de includerea României în Programul Visa Waiver, oficialul român transmiţând determinarea autorităţilor de continuare a eforturilor vizând includerea României în Program, precum şi progresele înregistrate în acest dosar, potrivit comunicatului de presă al MAI.

La rândul său, ambasador SUA la BucureştiKavalec a reiterat sprijinul său pentru atingerea acestui obiectiv important pentru cetăţenii români.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, ministrul Predoiu a prezentat obiectivele esenţiale ale MAI pentru perioada următoare şi a subliniat determinarea conducerii MAI de a creşte performanţa structurilor operative pentru realizarea acestor obiective, dialogul direct fiind esenţial pentru un schimb de informaţii în timp real, mai indică sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.