Ministrul Apărării: Situaţia din Ucraina ne arată cât de important este pentru orice ţară să îşi poată garanta securitatea spaţiului aerian/ Aviaţia militară a României va continua să apere, alături de forţele aliate, spaţiul aerian naţional - FOTO
Ministrul Apărării: Situaţia din Ucraina ne arată cât de important este pentru orice ţară să îşi poată garanta securitatea spaţiului aerian/ Aviaţia militară a României va continua să apere, alături de forţele aliate, spaţiul aerian naţional - FOTO
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, luni, că situaţia din Ucraina arată cât de important este pentru orice ţară să îşi poată garanta securitatea spaţiului aerian, precizând că aviaţia militară a României va continua să apere, alături de forţele aliate, spaţiul aerian naţional. El a menţionat că, după retragerea aeronavelor MiG-21 LanceR, aeronavele F-16 se vor ocupa de misiunile aeriene.
Ministrul Apărării a fost prezent, luni, la Baza 86 Aeriană ”Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă" - Borcea, la ceremonia de scoatere din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR.
“Cu fiecare misiune împlinită şi noi obiective atinse, oamenii din spatele aeronavelor MiG-21 au ajutat la consolidarea reputaţiei Forţelor Aeriene Române în lume. Notabil este faptul că încă din prima zi a intrării României în NATO Forţele Aeriene Române au îndeplinit cu succes serviciul de luptă permanentă Poliţia Aeriană cu aeronave MiG-21, varianta modernizată LanceR, ca o dovadă incontestabilă a interoperabilităţii dintre aviatorii români şi cei din structurile Alianţei Nord-Atlantice”, a afirmat ministrul Apărării.
El a precizat că aeronavele MiG-21 LanceR au desfăşurat cu succes misiuni de apărare a spaţiului aerian naţional şi aliat.
“Modernizarea la standardul LanceR a fost primul pas făcut de aviaţia de vânătoare a României către interoperabilitatea cu forţele aeriene din ţările NATO. Avioanele au executat cu succes misiunile de apărare a spaţiului aerian naţional şi aliat, încredinţate în anii de operare ai MiG-ului 21 LanceR. Ca o recunoaştere a acestui fapt, în anul 2007, un detaşament format din patru MiG LanceR şi 100 de militari au participat la misiunea NATO Baltica unde au executat serviciul de Poliţie Aeriană în Lituania, Estonia şi Letonia. Acelaşi serviciu este asigurat din luna martie a acestui an de ţara noastră cu patru aeronave F-16 Fighting Falcon şi 100 de militari de pe baza aeriană Siauliai din Lituania”, a declarat Angel Tîlvăr.
El s-a referit şi la militarii care şi-au pierdut viaţa în MiG-21 LanceR.
“Toţi piloţii care şi-au pierdut viaţa decolând spre înaltul cerului într-un MiG-21 fără a mai reveni vor rămâne veşnic în amintirea noastră. Zborul lor nu a fost frânt şi a continuat către escadrila din ceruri, sacrifiul lor suprem nu va fi uitat niciodată”, a transmis Angel Tîlvăr.
El a precizat că situaţia din Ucraina arată cât de important este pentru o ţară să îşi poată garanta securitatea spaţiului aerian.
“Situaţia din Ucraina ne arată cât de important este pentru orice ţară să îşi poată garanta securitatea spaţiului aerian. Războiul de lângă graniţele noastre reprezintă un exemplu al unui conflict absurd şi nejustificat, pe care ţara noastră îl condamnă. Dezaprobăm ferm atitudinea Rusiei, un invadator care a ales brutalitatea şi cruzimea în locul dialogului, şocând comunitatea internaţională. Militarii noştri rămân vigilenţi, iar prin profesionalism, dăruire şi tenacitate, cu ajutorul tehnicii de luptă de ultimă generaţie care intră în dotarea Armatei noastre, dovedesc că apărarea României este pe mâini sigure, garantând pacea, integritatea şi suveranitatea statului nostru”, a mai afirmat ministrul Apărării.
El a adăugat că dotarea Forţelor Aeriene cu aeronave F-16 reprezintă un mare salt înainte din punctul de vedere al tehnologiei şi capacităţii de acţiune în spaţiul aerian.
“Aviaţia militară a României va continua să apere, alături de forţele aliate, spaţiul aerian naţional. Cu acest ultim zbor efectuat spre Baza Aeriană 95 de la Bacău MiG-21 LanceR îşi va încheia misiunea în Forţele Aeriene Române, iar F-16 Fighting Falcon preia responsabilitatea deplină, continuând istoria supersonică a aviaţiei militare româneşti. Dotarea Forţelor noastre aeriene cu aeronava F-16 cu care vor fi înzestrate nu peste mult timp, cu trei escadrile, reprezintă nu doar un mare salt înainte din punct de vedere al tehnologiei şi capacităţii de acţiune în spaţiul aerian, ci mai ales tranziţia către obiectivul final aeronava de generaţia a cincea pe care România, stat de flanc al Alianţei, o merită şi de care este mare nevoie”, a mai declarat Ministrul Apărării.
Potrivit MApN, luni au loc ultimele zboruri cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române, acestea urmând a fi scoase din serviciu în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 083 din 18 mai 2022, pentru aprobarea Memorandumului privind ”Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR şi tranziţia accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române”.
Astfel, începând cu ora 11.00, s-au desfăşurat simultan ceremonii în Baza 71 Aeriană ”General Emanoil Ionescu” - Câmpia Turzii şi în Baza 86 Aeriană ”Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă" - Borcea, care s-au finalizat cu decolarea ultimelor aeronave MiG-21 LanceR aflate în exploatare către Baza 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” - Bacău, unde vor fi retrase din serviciu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.