Ministerul Sănătăţii a transmis, joi, la solicitarea News.ro, că a realizat toate demersurile pentru aprovizionarea continuă cu vaccinuri pentru imunizarea copiilor, în cadrul Programului Naţional de Vaccinare. S-au încheiat contracte pentru majoritatea vaccinurilor, iar procedurile pentru vaccinul împotriva rujeolei-rubeolei-oreionului au fost demarate. Astfel, zeci de mii de doze sunt aşteptate în următoarea perioadă.
Ministerul Sănătăţii a transmis, joi, pentru News.ro, că a realizat toate demersurile pentru aprovizionarea continuă cu vaccin utilizat la imunizarea copiilor, în cadrul Programului Naţional de Vaccinare.
”Ministerul Sănătăţii a încheiat contractele pentru furnizarea vaccinului care protejează împotriva difteriei, tusei convulsive, tetanosului, hepatitei B, poliomielitei si bolilor date de Haemophilus influenza tip b. şi a demarat procedurile de achiziţie pentru vaccinul împotriva rujeolei-rubeolei-oreionului”, a precizat instituţia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministerul a precizat situaţia defalcată a stocurlor de vaccinuri:
1. Pentru vaccinul dTPa - vaccin difteric, tetanic şi pertussis
Ministerul Sănătăţii precizează că a încheiat cu furnizorul contractul subsecvent de furnizare a cantităţii de 178.000 de doze vaccin dTPa (ADACEL), iar livrarea dozelor către direcţiile de sănătate publică (DSPJ) se va face până la sfârşitul lunii mai.
Potrivit ministerului, stocurile de vaccin dTPa, la 30 aprilie 2022 de la nivelul DSPJ şi medici de famile, au fost de 11.252 doze.
2. Pentru vaccinul hexavalent (HEXACIMA) - vaccin (adsorbit) împotriva difteriei, tetanosului, pertussisului (acelular, componente), hepatitei B (rADN), poliomielitei (inactivat) şi Haemophilus influenzae tip b conjugat
Ministerul Sănătăţii a încheiat cu producătorul / furnizorul de vaccin un contract subsecvent de furnizare pentru cantitatea de 169.000 doze vaccin cu două tranşe de livrare, respectiv:
- prima tranşă, în cantitate de 90.000 doze, se află în curs de livrare care se finalizează în 25.05.2022.
- a doua tranşă, în cantitate de 79.000 doze, va fi livrată către toate DSPJ de către furnizor până la 30.09.2022.
Stocurile de vaccin hexavalent la 30 aprilie 2022 de la nivelul DSPJ şi medici de famile au fost de 61.405 doze.
3. Pentru vaccinul ROR - rujeolă, oreion si rubeolă
Ministerul Sănătăţii precizează că a iniţiat procedurile de achiziţie în vederea încheierii Contractului Subsecvent pentru furnizarea cantităţii de 150.000 doze de vaccin ROR, acestea fiind în curs de finalizare.
”Astfel, vaccinul ROR în cantitate de 150.000 doze va fi livrat către DSPJ şi respectiv medicii de familie până la sfârşitul lunii iunie 2022”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, pentru News.ro.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti - Ilfov, Sandra Alexiu, afirmă că s-a săturat de birocraţia din sistem şi modificările impuse de ”capete luminate”, referindu-se la schimbările care vizează Programul Naţional de Vaccinare. ”Nu avem mai multe, nu avem condiţii mai civilizate (...) avem însă formulare noi de raportare, cu multe rubricuţe”, afirmă medicul, precizând că există şi amenzi mai mari, dar şi o mulţime de restricţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.