Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila afirmă că ministerul a primit deja primele evaluări ale spitalelor din subordine care necesită reabilitare, precizând că MS are un buget anual pentru investiţii de aproximativ 400 de milioane de lei, bani pe care îi împarte nu numai celor 67 de instituţiil subordonate Ministerului Sănătăţii ci şi altor spitale. Conform ministrului, pe lângă construirea spitalelor regionale, extrem de importante sunt şi institutele care tratează patologii prioritare, precum cea cardiovasculară, în opinia sa, din această perspectivă, Institutul CC Iliescu având şanse serioase să primească finanţare prin PNRR. Şi Institutul ”Marius Nasta” este un institut important care ar trebui reabilitat, în opinia ministrului Sănătăţii.
Aflat la deschiderea Congresului Internaţional de Chirurgie Cardiovasculară, Endovasculară şi Terapie Valvulară Transcateter Ministrul Sănătăţii a vorbit despre faptul că are de la majoritatea spitalelor aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii primele evaluări legate de infrastructura acestora. În acest sens este nevoie de un program care să ducă la reabilitarea infrastructurii spitaliceşti aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, program care să fie asumat de Guvern.
„În momentul de faţă am primit de la majoritatea spitalelor, este vorba despre spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, avem primele evaluări, există o problemă foarte serioasă legată de infrastructura spitalicească.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sunt spitale care au avut parte de puţine investiţii, poate mult mai puţine investiţii decât în cazul spitalelor care au fost descentralizate şi au ajuns la autorităţile locale, pentru că bugetul Ministerului Sănătăţii, e o problemă care durează de foarte mult timp, nu au avut sume care să permită investiţii majore într-un spital, singurele lucruri care au putut fi făcute din bugetul de investiţii al Ministerului Sănătăţii au fost diverse dotări cu echipamente sau reabilitări punctuale şi nu sistematice.
Eu vă dau un exemplu ca să înţelegeţi care este bugetul Ministerului Sănătăţii pentru investiţii într-un an de zile, pentru că trebuie să vorbim în termeni reali, noi avem un buget de circa 400 de milioane de lei, adică 80 de milioane de euro pe care îi împărţim nu numai la instituţiile subordonate Ministerului Sănătăţii care sunt în număr de 67 ci îi împărţim şi la alte spitale, orăşeneşti sau judeţene care au beneficiat de finanţare din partea Ministerului Sănătăţii de obicei pentru achiziţia de echipamente.
Şi atunci, în mod evident, dacă acum avem o astfel de evaluare, chiar vreau să fac o prezentare, legat de ce spuneţi dvs legat de transparenţă, să ştim de unde plecăm, şi să ne asumăm cu toţii, cu toţii înseamnă cei care suntem în Guvern, să avem un program pe termen mediu care să ducă la reabilitarea infrastructurii spitaliceşti care este subordonată Ministerului Sănătăţii”, a explicat Ministrul Sănătăţii.
Mai multe proiecte legate de spitale, aflate în desfăşurare. Pe lângă construirea spitalelor regionale, extrem de importante sunt şi institutele care tratează patologii prioritare, precum este cea cardiovasculară.
„La nivel naţional, sigur, discutăm despre cele 3 spitale regionale care se vor face din fonduri europene şi din fonduri naţionale, cea mai mare parte vor veni din fonduri naţionale în următorii 5 ani, şi în afara lor trebuie să ne uităm către diverse institute, diverse spitale monoprofil sau spitale care deservesc patologii prioritare cum este cea despre care discutăm astăzi. (n.red cea cardiovasculară).
„Ar trebui să existe un calendar, pentru că niciun astfel de lucru nu se poate rezolva într-un an”, a spus Ministrul Sănătăţii întrebat dacă Guvernul îşi va asuma că va da banii necesari pentru reabilitarea spitalelor aflate în subordinea Ministerului.
Apropo de PNRR , suntem absolut în linie, absolut la timp, mă bucur că Guvernul a aprobat criteriile şi că până la sfârşitul anului vom putea face lista de spitale, toate lucrurile astea trebuie să meargă împreună şi trebuie să fie asumate din punctul meu de vedere pentru un termen mai lung”, a spus Ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii a explicat că nu poate preciza acum care este spitalul cu cele mai mari probleme, şi că nu contează care este cea mai veche clădire, dând exemplul de la Bistriţa, unde au fost reabilitate două clădiri istorice şi care oferă acum pacienţilor toate condiţiile de care au nevoie. Institutul CC Iliescu şi Marius Nasta ar putea fi reabilitate cu bani prin PNRR.
„Nu pot să vă spun care este spitalul cu cele mai mari probleme.
CC Iliescu este unul dintre Institutele care a aplicat pentru finanţare prin PNRR, şi, în opinia mea, având importanţa sa regională, naţională, tipul de patologie pe care îl tratează, cred că sunt şanse serioase ca el să primească finanţare prin PNRR, dar nu mă pot antepronunţa pentru că există criterii de selecţie.
Ştiţi care este problema, nu contează care este cea mai veche clădire, din nou revin cu exemplul de la Bistriţa, acolo sunt două clădiri istorice de mai bine de 100 de ani sau de 100 de ani, au fost reabilitate perfect de autorităţile locale şi care oferă condiţii absolut corespunzătoare pentru pacienţi”, a precizat Ministrul.
”Marius Nasta”, un Institut important care ar trebui reabilitat, în opinia ministrului Sănătăţii
„Un spital în care se tratează o patologie foarte importantă, mă refer nu numai la tuberculoză, pentru că din fericire este în scădere, ci şi la patologia pulmonară, recuperarea după covid, toată lumea discută despre recuperarea după covid, trebuie să facem şi noi lucrul ăsta, cred că e foarte important să fie într-un program care să ducă la dezvoltarea Institutului şi la reabilitarea acestor clădiri”, a explicat Prof. Alexandru Rafila.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.