Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.630 de cazuri noi de COVID-19, cu 467 mai puţine faţă de ziua precedentă. Totodată, au fost raportate 19 decese.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.630 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 467 mai puţine faţă de ziua anterioară. 455 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", a transmis joi MS.

În Bucureşti au fost raportate 364 de cazuri noi, în Cluj - 180, în Timiş - 152, Iaşi - 131, iar celelalte judeţe au sub 100 de cazuri fiecare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 151 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.428 cu 140 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 185 persoane, cu 23 mai puţine faţă de ziua anterioară.

Din cei 185 pacienţi internaţi la ATI, 159 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 307 sunt minori, 303 fiind internaţi în secţii, cu 11 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 4 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până joi, 66.728 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 31.08.2022 (10:00) – 01.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 19 decese (12 bărbaţi şi 7 femei), 1 deces fiind raportat anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 19 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

18 dintre pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbiditaţi.

Dintre cei 19 pacienţi decedaţi, 6 erau vaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.363 teste RT-PCR ( 2.229 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.134 la cerere) şi 13.987 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.429.408 teste RT-PCR şi 11.251.733 teste rapide antigenice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.