Ministerul Mediului a transmis, marţi seară, estimări meteorologice şi hidrologice pentru perioada următoare, prizând că, până în 12 ianuarie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, chiar şi în zonele joase. Ulterior, va mai ninge, întrucât între 13 – 16 ianuarie se va instala o masă de aer rece peste ţara noastră. În următoarele câteva zile debitele vor fi în general în creştere, din cauza precipitaţiilor, a scurgerilor de pe versanţi.
”În perioada 6 – 12 ianuarie, circulaţia aerului la nivelul României se va menţine destul de activă, astfel că, sisteme noroase succesive, generatoare de precipitaţii, vor traversa ţara de la vest-sud-vest către est-sud-est, concomitent cu pătrunderea unei mase de aer mai rece, ceea ce va determina treptat transformarea ploilor in lapoviţă şi ninsoare, inclusiv la altitudini mai joase. În mod concret, se estimează un nou episod cu precipitaţii din după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie şi până în prima parte a zilei de joi, 7 ianuarie, începând din vestul ţării”, a transmis, marţi seară, Ministerul Mediului, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Sursa citată a precizat că precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, moderate cantitativ, în jur de 10 – 25 l/mp în Oltenia, sudul Banatului, Dealurile de Vest şi în sudul-sud-vestul Transilvaniei.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La munte vor predomina ninsorile, mai abundente în zona Carpaţilor Meridionali şi în zona mai înaltă a Munţilor Apuseni, unde şi vântul va avea intensificări (55 – 70 km/h), mai ales pe creste, viscolind şi troienind ninsoarea.
”Următorul episod cu precipitaţii se va semnala în intervalul 8 ianuarie – 11 ianuarie şi va începe dinspre sud-sud-vest, dar mai apoi aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde toată ţara. De această dată, precipitaţiile vor fi la început sub formă de ploaie, care se va transforma în lapoviţă si ninsoare, la început în zona deluroasă a Olteniei şi Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, apoi şi în zona de câmpie a Olteniei şi a Munteniei, dar mai puţin probabil în zona Dobrogei, unde vor continua să predomine ploile. Precipitaţiile vor fi abundente, în special în sudul şi estul tării, parţial în centru dar mai ales în zona montană şi submontană a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă, destul de consistent”, a mai trasmis Ministerul Mediului.
Instituţia precizează că, în perioada 13 – 16 ianuarie, circulaţia aerului la nivelul României va favoriza pătrunderea unor sisteme noroase succesive dinspre Europa Centrala – Central-Nordică, astfel că acestea nu vor mai fi atât de importante cantitativ ca în episoadele precedente şi se vor semnala, în special, în zonele de munte şi în partea de nord-vest, nord, centrul şi vest a României.
”Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare, ca urmare a instalării unei mase de aer rece peste ţara noastră, posibil mai însemnate cantitativ în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între –2 şi 6 grade, iar cele minime între -12 şi 0 grade”, a mai prcizat Ministerul.
Instituţia a ecplicat că, în intervalul 05-06 ianuarie, debitele vor fi în general în creştere datorită precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, exceptând râurile din bazinul superior al Jiului, bazinul inferior al Oltului şi pe cursul superior al Prutului, unde vor fi în scădere.
”Pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Bârlad, Moldova, Suceava, bazinul inferior al Argeşului, bazinul mijlociu şi inferior al Prutului, cursul superior al Siretului, debitele vor fi relativ staţionare. Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) existente în bazinele superioare ale Bistriţei şi Moldovei se vor menţine fără modificări importante. Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior ȋn amonte, nivelurile se pot situa cu 15-30 cm peste COTA DE PERICOL pe râul Jiu la staţia hidrometrică Răcari, judeţul Dolj”, a mai prcizat Ministerul Mediului.
Instituţia arată că, în intervalul 06-08 ianuarie, pe baza informaţiilor actuale, ”ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, este posibil sa se mai înregistreze creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APARARE (COTE DE ATENTIE şi izolat de INUNDATIE), pe unele râuri din zonele de deal şi munte din sudul şi vestul ţării”.
Ministrul Tánczos Barna a convocat astăzi specialiştii din minister şi Administraţia Naţională Apele Române pentru a analiza situaţia precipitaţiilor şi a creşterilor de debite din ultima perioadă. Specialiştii i-au prezentat ministrului situaţia la zi, precum şi estimările pentru perioada următoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.