Ministerul Mediului a transmis, marţi seară, că datoria totală pe care Blue Air o are către Administraţia Fondului pentru Mediu este de 28,7 milioane de lei, reprezentând 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.
”Compania Blue Air Aviation înregistrează o obligaţie fiscală la bugetul Fondului pentru Mediu, în valoare de peste 28,7 milioane lei”, a transmis, marţi seară, Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că suma este reprezentată de neîndeplinirea obligaţiei de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES) aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În cazul companiei Blue Air, este vorba despre 54.230 de certificate. Termenul pentru restituirea certificatelor GES a expirat în luna mai 2022. Având în vedere neplata obligaţiei fiscale, chiar şi după comunicări repetate, apeluri şi somaţii transmise către companie, fără ca acestea să se concretizeze în vreun fel, Administraţia Fondului Pentru Mediu (AFM) a fost nevoită să pună în aplicare legislaţia în vigoare, prin emiterea titlului executoriu conform Codului de procedură fiscală”, au mai transmis reprezentanţii ministerului.
Ministrul Tanczos Barna a precizat că decizia suspendării zborurilor, având această blocare a conturilor, este nejustificată şi a cerut companiei să reia imediat operarea curselor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...