Ministerul Apărării reclamă, joi seară, un nou fake news pe tema mobilizării rezerviştilor. De această dată, sunt invocate ordine de chemare pentru clarificarea situaţiei militare emise în unele sectoare ale Capitalei.
”În spaţiul on-line din România reapar manipulările referitoare la aşa-zise „pregătiri” pe care sistemul naţional de apărare le-ar face pentru mobilizarea rezerviştilor, evident, aşa cum s-a mai speculat, cu scopul (ne)declarat de a fi trimişi în războiul din Ucraina (!). Drept „dovezi” sunt invocate o serie de ordine de chemare pentru clarificarea situaţiei militare emise recent de unele centrele militare de sector ale Capitalei”, a transmis, join seară, Ministeru, Apărării.
Sursa citată explică din nou faptul că emiterea ordinelor de chemare pentru clarificarea situaţiei militare de către centrele militare reprezintă o procedură de rutină, prevăzută de Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare (art. 51).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Aceste documente sunt înmânate, conform art. 45, alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, de către reprezentanţii structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Precizăm că actualizarea bazelor de date a rezerviştilor reprezintă o activitate pe care centrele militare judeţene sau de sector o desfăşoară permanent, la termenele prevăzute de lege. Aplicarea procedurilor prevăzute de legea citată nu are legătură cu situaţia de securitate din apropierea graniţelor României”, a mai precizat Ministerul Apărării.
Instituţia explicăm faptul că, anual, centrele militare judeţene sau de sector emit pe numele unor rezervişti militari câteva mii de astfel de documente, în funcţie de nevoile de actualizare a bazei de date.
”Nu este pentru prima dată când, în contextul generat de războiul de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, sunt semnalate ştiri false şi acţiuni de dezinformare pe tema generală a aşa-ziselor pregătiri pentru reluarea încorporărilor sau mobilizarea cetăţenilor români cu obligaţii militare, ori în legătură cu aşa-zisa implicare a României în război.
Cel mai probabil, intenţia din spatele acestor manipulări este de inducere a confuziei, panicii şi incertitudinii în rândul populaţiei din ţara noastră, pe baza unor speculaţii şi interpretări care nu au legătură cu realitatea”, au mai transmis oficialii Armatei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.