Medicul de familie Cosmina Berbecel a declarat, miercuri seară, că mulţi dintre părinţii care nu îşi vaccinează copiii cu vaccinul ROR nu sunt suficient informaţi despre acesta. Medicul a precizat că, dacă părinţii nu se prezintă la medic, după ce au fost notificaţi de patru ori, medicul de familie sesizează Direcţia pentru Protecţia Copilului.
Întrebată la Medika TV, miercuri seară, ce măsuri se pot lua dacă într-o clasă sunt mai mulţi copii care nu au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, medicul Cosmina Berbecel a explicat că este necesară informarea părinţilor.
”Este în vigoare la acest moment un protocol şi trebuie ca fiecare medic de familie şi medicii şcolari trebuie să identifice care sunt aceşti copii care nu au beneficiat de dozele recomandate de vaccin rujeolic, de fapt ROR. Se face la 1 an şi la 5 ani. Dacă un copil la clasa pregătitoare nu are cele două doze, atunci părinţii trebuie informaţi că este indicat să vaccineze copilul. La nivelul meu ca medic de familie există cel puţin patru programări direct, telefonic, prin SMS că sunt programaţi pentru vaccinarea copilului. Vom face patru aceste informări, dacă părintele nu se prezintă după cele 4 informări, eu sunt obligată să anunţ Direcţia de Protecţie a Copilului. Mai departe ei preiau cazul şi văd de ce refuză părintele, dacă în putem ajuta, care sunt temerile apropo de refuzul de vaccinare”, a declarat Berbecel.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebată de ce unii părinţi nu îşi vaccinează copiii, medicul a explicat că de cele mai multe ori este vorba despre o proastă informare pe acest subiect.
”Părinţii care îşi au copiii pe lista mea, majoritar îi vaccinează, pentru că încerc să identific de la început care sunt temerile şi le stau la dispoziţie astfel încât să lămurim aceste temeri. Sigur că nu am rată de vaccinare sută la sută. Sunt tot felul de motive pentru care nu vaccinează, marea majoritate ţin de proasta informare. Nu se informează de unde trebuie, sunt speriaţi, citesc ceea ce nu trebuie, nu au date concrete despre vaccinare şi se sperie”, a mai precizat Berbecel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.