În plină perioadă caniculară, medicii de la Institutul Naţional de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Balş” încă au pacienţi diagnosticaţi cu COVID, dar şi cazuri, e drept, rare, de gripă, deşi sezonul gripal s-a încheiat. Cei mai expuşi îmbolnăvirii sunt pacienţii vârstnici şi cei cu alte afecţiuni medicale, care riscă să dezvolte forme grave ale acestor boli, în timp ce la copii cazurile sunt foarte rare.
„Trebuie să plecăm de la următoarea precizare: spuneam, undeva spre terminarea pandemiei, că vom trece în acea etapă de convieţuire cu virusului SARS-CoV-2 şi spuneam atunci că această convieţuire va deveni şi armonioasă, la un moment dat, şi că ne vom învăţa să convieţuim cu virusul SARS-COV-2, lucru care e adevărat. Ce este interesant că, inclusiv în 2023, când nu mai vorbeam de pandemie, aveam cazuri de COVID, e adevărat, în număr mic, ele au tot scăzut. Nu putem spune că în prezent e o creştere importantă, dar totuşi avem cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 şi ce e interesant este că între aceste cazuri se selectează şi pacienţi care sunt cu vârstă avansată, cu boli cronice şi care fac, din păcate, forme severe. Adică avem inclusiv în prezent cazuri critice în terapie intensivă de pacienţi care, având şi altă patologie, au şi COVID şi care au prognostic rezervat”, a declarat, joi, pentru News.ro, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Balş”, medicul Adrian Marinescu.
Acesta a precizat că au existat şi decese, chiar dacă rare.
În cazul copiilor, situaţiile în care aceştia fac forme severe ale bolii sunt „absolut excepţionale” şi acest lucru se întâmplă în special la copiii foarte mici sau în cazul celor cu patologii asociate.
Deşi sezonul gripal s-a încheiat de mai multe săptămâni, se înregistrează în continuare cazuri de gripă. E drept, acestea sunt rare.
„Legat de partea de gripă, foarte interesant e că am avut şi în lunile astea, în continuare, cazuri rare de gripă, chiar dacă ne aşteptam să fie gripa doar în timpul sezonului. Deci cazuri rare există”, adaugă medicul.
Adrian Marinescu a explicat că, în ceea ce priveşte virozele, acestea apar în toată perioada anului, dar cele respiratorii sunt mai rare în sezonul cald. În această perioadă se înregistrează de asemenea viroze „de import”, contractate de persoane care călătoresc.
Medicul a precizat, că pentru prevenirea răspândirii acestor boli este important ca persoanele care constată că au simptome să evite să intre în colectivitate, iar cele sănătoase e important să recunoască simptomatologia acestor boli şi să păstreze distanţa faţă de cei bolnavi.
„După părerea mea ar trebui să fie un spirit civic care să spună: ”În momentul în care eu am simptome nu merg cu mijloacele de transport în comun, nu vin în contact cu ceilalţi , iar dacă eu am o simptomatologie şi trebuie neapărat să intru în colectivitate, atunci da, voi purta mască”, a mai afirmat Adrian Marinescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.